ÎMPLETECI, ÎMPLETICI (-cesc) I. vb. tr. 1 A împleti, a încolăci: Mînile împletecea și Turcilor le grăia (IK.-BRS.); musca... își desmorți labele de dinapoi, împleticindu-le una de alta (CAR.) ¶ 2 Ⓕ A încurca, a îngăima: întindea și împletecea cuvintele (GRIG.). II. vb. refl. 1 A se încolăci, a se împleti: printr’acel hățis felurit de arbori ce se ’ndeasă și se ’mpletecesc (ODOB.); brațele ei fine se împleticiră de corpul cel robust al fanariotului (FIL.) ¶ 2 A se împreuna, a se încurca: cela ce se va împletici cu a doua nuntă... acela să nu poată fi episcop au preot (PRV.-MB.) ¶ 3 A șovăi, a i se încurca picioarele, gata să cadă: am îndemnat calul care se ’mpletecea, parcă băuse și el (CAR.); Țiganul se împletici în noroiu (DLVR.); s’ar fi repezit să-l bată, dar simți că i se împleticesc picioarele (VLAH.).