ÎMPOTRIVĂ, ‡ ÎMPROTIVĂ I. adv. 1 Opus; a sta ~, a se opune, a rezista, a fi protivnic a fi neprielnic: dară norocul mi-a stat împotrivă (ISP.); a intrat... cu multă mulțime de Turci, și n’a fost cine le sta împotrivă (GR.-UR.) ¶ 2 Cu totul altfel, într’un mod cu totul deosebit: mai mult crede judecătoriul mărturiile carii arată vrăjmașia bărbatului decît aceia ce grăsc împotrivă, de dzîc că nu e așa (PRV.-LP.) ¶ 3 DIMPOTRIVĂ a) protivnic, neprielnic: vremea a fost prea dimpotrivă... și numai un om a venit azi în pădure (CRG.); b) cu totul altfel, din contra. II. ÎMPOTRIVA, prep. (construită cu gen.) 1 În dreptul, în fața, peste drum de ¶ 2 În opoziție cu, contra, în contra: s’au răsculat împotriva asupritorilor; împotriva voinței mele; leac împotriva frigurilor; împotriva mea [în + vsl. protivŭ].