ÎNGĂIMA (-gaim, -găimez) I. vb. tr. 1 A încurca, a pune în încurcătură: cînd vecinul a început să-l îngăimeze cu vorbe... i-a mărturisit în față cum stau lucrurile (GRIG.) ¶ 2 A migăli, a lucra încet, alene, cu zăbavă, a trăgăna: au tot îngăimat războiul, pînă cînd au înserat (LET.); de va fi luat... vre-o vie... și... nu să va nevoi să lucreze toate lucrurile la vremea lor, ce o va numai îngăima (PRV.-LP.) ¶ 3 A vorbi cu gura jurnătate, a trăgăna vorba, a îngîna, a borborosi: atunci Ion se încurca, îngăima vorbe fără noimă (GN.); noi văzînd că Saruiție mai pre larg îngăima această disputație (CANT.); moșneagul atunci zise îngăimat: „d’apoi ai să-l poți face, dragul tatei ?” (CRG.) ¶ 4 A fredona, a cînta încet: cei mai răsăriți îngăimează cîte ceva din fluier (LUNG.). II. vb. refl. 1 A se încurca ¶ 2 A trăgăna, a zăbovi.