ÎNLEMNIT, -Ă, înlemniți, -te, adj. (Mai ales în construcție cu verbele «a fi», «a sta», «a rămîne») Încremenit, înmărmurit, țintuit locului. Stătea înlemnit, neștiind ce să facă. DUMITRIU, N. 124. Noi, cînd am văzut asta, am rămas înlemniți. CREANGĂ, A. 4. Eu rămăsesem înlemnit, căci niciodată nu mă găsisem așa de aproape de Cecilia. ALECSANDRI, O. P. 19.