ÎNLĂTURA, înlătur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta, a alunga; p. ext. a face să dispară. Partidul nu cunoaște greutăți pe care să nu le poată înlătura cu sprijinul maselor largi ale poporului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2850. Bucuria aceasta îmi procură și necazul pe care aș vrea să-l înlătur. SADOVEANU, A. L. 24. Înlătură oarecum groaza ce sta gata să-l coprinză. ISPIRESCU, L. 100.