ȘIRET¹, șireturi, s. n. 1. Bentiță îngustă de bumbac, țesută tubular sau în fîșie, care, petrecută prin găuri sau butoniere speciale, servește pentru a lega sau a strînge încălțămintea sau diferite obiecte de îmbrăcăminte. Se uită la cizmele cu șireturi. DUMITRIU, N. 45. Încerca o pereche de ghete nouă cu șireturi, sosite atunci din București. SANDU-ALDEA, D. N. 235. Mi-o plesnit șireturile de la rochie. ALECSANDRI, T. 396. Țesătură în fîșie folosită pentru a întări o cusătură. 2. Sfoară de bumbac, de obicei îmbrăcată în mătase colorată sau în fir și răsucită în două sau în trei; șnur. ♦ (De obicei la pl.) Ceapraz, găitan, brandenburg. El tușește, își încheie haina plină de șireturi. EMINESCU, O. I 87. Jiletcă roșie cu șireturi de fir. NEGRUZZI, S. I 298.