ȚANȚOȘ, -Ă, țanțoși, -e, adj. Mîndru, semeț, fudul. Căpitanului îi plăcea să meargă oamenii țanțoși, veseli, și să bată talpa la pămînt. SADOVEANU, O. VI 195. Zi cu zi cocoana se făcea mai aspră, mai țanțoșă. CARAGIALE, P. 74. Cucoșul însă mergea țanțoș, iar paserile după dînsul. CREANGĂ, O. A. 161. – Variantă: (regional) țanțuș, -ă (ALECSANDRI, T. 141) adj.