țarc, țarcuri, s.n. Loc îngrădit unde se adăpostesc sau se închid mieii. – Cuv. autohton, cf. alb. thark (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, MDA). ■ Cuv. rom > ucr. carok, carka „țarc” (Candrea, după DER), slov. carek, ngr. tsarcos, prin dial. arom. (Macrea, 1970: 15).