ȚEPUȘĂ, ȚĂPUȘĂ (pl. -ușe, -uși) sf., ȚEPUȘ, ȚĂPUȘ sm. 1 Par ascuțit, țeapă: în loc de arme, ei întrebuințau copaci scoși din rădăcină, bolovani de piatră, tăciuni aprinși și țepușe (ISP.); colo ’n jos... e un frate al meu omorît, pus într’o țăpușă și păzit de doisprezece străjeri (LUNG.) ¶ 2 Par ascuțit ce se înfige vertical în opleanul săniei (ȘEZ.) (🖼 5124) ¶ 3 Vîrful ascuțit al unui par: am să poroncesc ca să i se taie capul și să-l pună, ia acolo, într’o țăpușă de șarampoiu din gardul de prin prejurul curții (SB.) ¶ 4 Băn. Strămurare, bold ¶ 5 Băn. Frigare ¶ 6 Corn de furcă, de țăpoiu: Iordache purta o furcă cu trei țepuși (SAD.) ¶ 7 Așchiuță: le-am bătut țepuși de trestie pe sub unghii (FIL.) ¶ 8 Bețișor subțire și ascuțit care servește să astupe o găurice sfredelită într’un butoiu: ori-ce lemn nu face țăpuș la bute (ZNN.) ¶ 9 Ghimpe: arma la om a-i țăpușa la scaiu (BO.-DEL.).