ȚEST, ❍ȚĂST (pl. -turi, -te) sn. 1 ‡ = ȚEASTĂ1: ferecă Crum țestul capului Iul Nichifor cu aur și dede tuturor de bea vin dintr’însul (mx.) ¶ 2 †Țeastă de broască țestoasă, carapace: își fece fericitul trup ca țestul broaștei de mușcăturile țînțarilor ce era In pădure (dos.); ea se duse apoi, luă un țest de broască... și începu să adune în el alifia (slv.) ¶ 3 Un fel de cuptoraș, în formă de strachină, de lut sau de tuciu, în care se coace pîinea, azima, mălaiul, etc.: se înfierbîntă întîiu bine, se pune înăuntru aluatul, se așază pe vatră și se acopere cu jăratec (🖼 5126): încălzise țestul și băgase o plăcintă să se coacă (isp.); mîine dimineață să arzi țestul pentru azimă (dlvr.); țăstul spart să nu-l arunci în drum sau în gunoaie, că faci buboaie (gor.).