țol, țoluri, s.n. (pop.) Covor decorativ; „pănură de lână țesută cu măiestrie” (Țiplea, 1906): „Să-l întoarcă cu țolu / Și să-i deie cu olu” (Calendar, 1980, 85). ■ „Covoarele sau scoarțele poartă în graiul local denumirea de țoluri. A avut o funcție preponderent decorativă, fiind etalat pe rudă, pe pat, pe masă și mai rar pe perete, deasupra patului” (Dăncuș, 1986: 142). ■ (onom.) Țol, Țola, Țolaș, Țolea, nume de familie în jud. Maram. (Sec. XVI). – Din ngr. tsóli, tsúli (Scriban, DEX, MDA). ■ Cuv. rom. > magh. col (Scriban).