ȚÎFNĂ, ȚIFNĂ (pl. -ne) sf. 1 🐦 Pieliță ce crește sub limba găinii, care face să i se usuce gîtul și limba, și să nu mai poată răsufla (Mold. „cobe”): protopopul de-abia mai cîrîia, scoțînd cîte o notă de cocoș cu țîfnă (D.-ZAMF.); Ⓕ: mi s’a părut un om morocănos, îngîmfat și cu țîfna pe limbă (LUNG.) ¶ 2 Ⓕ F Ifos, aroganță: provocați în adevăr, sau numai porniți de țîfnă, au început să înjure franțuzește (CAR.); nu umbla cu țîfna în nas (PANN); a-i sări țîfna, a-i sări țandăra, a se înfuria: (îi) sare omului țîfna din senin, din iarbă verde (DLVR.) [ngr. τσύφνα].