ȚÎȘNI, ȚIȘNI (-nesc) vb. intr. 1 A năpădi, a ieși cu putere și cu sgomot de unde se află comprimat, închis (vorb. de lichide, de foc, etc.): de-aici țîșneșc de sub maluri izvoarele care, mai la vale se adună într’o singură albie (VLAH.); apele minerale de iod, de pucioasă țîșnesc ici și colo (IRG.); (lui Setilă) începu a-i țîșni apa pe nări și pe urechi ca pe niște lăptoace de mori (CRG.); lancea... o picat drept în capul celui mai mare... ș’o și început a țîșni sîngele (VAS.); îi țișni sînge din ochi (STAM.); dete una după alta peste munți de cremene din care țișneau flăcări de foc (ISP.) ¶ 2 A sări deodată dintr’un loc și a o lua la fugă: am țîșnit odată cu țărna’n cap și tiva la mama acasă! (CRG.); ...într’o tufă nimerește, Unde-un iepure țîșnește (SEV.); tocmai cînd voi să se scoale și să plece... iată că broasca țișni odată (ISP.) [țîști!].