ÎMPĂRĂTEASĂ, împărătese, s. f. 1. Soție de împărat sau femeie care conduce un imperiu. 2. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, cu flori albe-verzui (Bryonia alba). ♦ (Bot.; reg.) Mutătoare (Bryonia dioica). – Împărat + suf. -easă.

împărăteasă sf [At: CORESI, EV. 546/4 / V: (înv) părăteasă / Pl: ~ese / E: împărat + -easă] 1 Soție de împărat (1). 2 Femeie care conduce un imperiu. 3 (Rel) Maica Domnului. 4 (Fig; în orațiile de nuntă) Mireasă. 5 (Apc; reg) Matcă. 6 (Bot; reg) Plantă din familia cucurbitaceelor, veninoasă, agățătoare, cu flori albe-verzui, care crește pe gardurile viilor și prin grădini, a cărei rădăcină se folosește ca purgativ Si: brei, cucurbete, cucurbețea, mutătoare, mutătoare-cu-poame-negre, tidvă-de-pământ (Bryonia alba). 7 (Bot; reg; îc) ~sa-buruienilor Mătrăgună (Atropa belladona).

ÎMPĂRĂTEASĂ (pl. -tese) sf. 1 🛡 Soția unui împărat: a fost un împărat și o ~ ¶ 2 🛡 Suverana, stăpînitoarea unui imperiu ¶ 3 Crăiasă, regină ¶ 4 🐙 Singura femelă dintr’un stup de albine, matcă ¶ 5 🌿 Plantă acățătoare, veninoasă, cu flori albe-verzui, care produce niște boabe negre; crește pe garduri; numită și „brei” , „curcubețea” , „mutătoare”, etc. (🖼 2696) ¶ 6 🌿 = MĂTRĂGUNĂ.

ÎMPĂRĂTEASĂ, împărătese, s. f. 1. Soție de împărat sau femeie care conduce un imperiu. 2. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, cu flori albe-verzui (Bryonia alba). ♦ (Reg.) Mutătoare (Bryonia dioica). – Împărat + suf. -easă.

ÎMPĂRĂTEASĂ, împărătese, s. f. Soție de împărat sau femeie care conduce un imperiu. Tînăra împărăteasă... s-a dus să-și mai vadă părinții. CREANGĂ, P. 86. Un paj ce poartă pas cu pas A-mpărătesii rochii. EMINESCU, O. I 173.

ÎMPĂRĂTEASĂ¹ ~ese f. 1) (în trecut; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducătoare absolută a țării; suverană. 2) Soție a împăratului. /împărat + suf. ~easă

ÎMPĂRĂTEASĂ² ~ese f. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, cu flori albe-verzui și cu fructe în formă de boabe negre sau roșii; mutătoare. /împărat + suf. ~easă

împărăteasă f. 1. soția împăratului; 2. pop. regină; 3. principesă care guvernă un imperiu: regina Angliei e împărăteasa Indiilor; 4. Bot. mătrăguna, considerata de popor ca împărăteasă buruienilor; 5. unica femeiușcă într’un roiu de aibine.

împărăteásă f., pl. ese. Nevastă de împărat orĭ suverana unuĭ imperiŭ în care femeile aŭ drept să domnească. Mătrăgună (rar). Mutătoare, o plantă cucurbitacee veninoasă (bryonia alba). – În est și -tíță, pl. e.

părăteasă sf vz împărăteasă

CUCURBEȚEA sf. 1 – REMF ¶ 2 ÎMPĂRĂTEASĂ 2 ¶ 3 = TĂRTĂCUȚĂ [cucurbătă].

împărăteasă s. f., g.-d. art. împărătesei; pl. împărătese

împărăteasă s. f., g.-d. art. împărătesei; pl. împărătese

împărăteasă s. f., g.-d. art. împărătesei; pl. împărătese

împărăteasă, împărătese s. f. 1. Soția unui împărat; femeie care domnește peste o țară. ◊ Împărăteasa zilelor = duminica. 2. P. anal. Mama lui Iisus Hristos, Născătoarea de Dumnezeu, Maica Precista, Fecioara Maria. 3. (În orațiile de nuntă) Mireasă. – Din împărat + suf. -easă.

ÎMPĂRĂTEASĂ s. v. beladonă, mătrăgună.

ÎMPĂRĂTEASĂ s. 1. (pop.) crăiasă. 2. v. matcă. 3. v. mutătoare.

ÎMPĂRĂTEASĂ s. 1. (pop.) crăiasă. 2. (ENTOM.) mamă, matcă, regină, (reg.) crăiasă, crăiță, muscă-mare. (~ albinelor.) 3. (BOT.; Bryonia alba) mutătoare, (reg.) brei, curcubețea, tidvă-de-pămînt.

împărăteasă s. v. BELADONĂ. MĂTRĂGUNĂ.