ÎNDELETNICIRE, îndeletniciri, s. f. Meserie, profesie; ocupație. ♦ Preocupare, grijă. – V. îndeletnici.

îndeletnicire sf [At: DOSOFTEI. V. S. II. 60/2 V: (înv) ~lepn~ / Pl: ~ri / E: îndeletnici] 1 Ocupație. 2 Profesie. 3 Muncă. 4 Preocupare. 5 (Înv) Tăcere.

ÎNDELETNICIRE, îndeletniciri, s. f. Meserie, profesiune; ocupație. ♦ Preocupare, grijă. – V. îndeletnici.

ÎNDELETNICIRE, îndeletniciri, s. f. 1. Meserie, profesiune; ocupație, treabă. O stradă din mahalaua ta purta numele îndeletnicirii lor: strada Birjarilor. PAS, Z. I 223. Am avut îndeletniciri însemnate cu măritul meu stăpîn. SADOVEANU, Z. C. 278. Fana, ca soră mai mică și fără altă îndeletnicire, era datoare să se ocupe de casă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 185. 2. Preocupare, grijă. Astă femeie, pe buzele căreia stă tipărit surîsul și a căreia îndeletnicire e numai să placă. NEGRUZZI, S. I 323.

ÎNDELETNICIRE ~i f. Activitate de durată mai mare sau mai mică de care se ocupă cineva; ocupație; treabă. /v. a se îndeletnici

îndeletnicire f. ocupațiune.

îndeletnicíre f. Ocupațiune, întrebuințare a timpuluĭ.

îndelepnicire sf vz îndeletnicire

îndeletnicire s. f., g.-d. art. îndeletnicirii; pl. îndeletniciri

îndeletnicire s. f., g.-d. art. îndeletnicirii; pl. îndeletniciri

îndeletnicire s. f., g.-d. art. îndeletnicirii; pl. îndeletniciri

ÎNDELETNICIRE s. 1. v. ocupație. 2. v. activitate.

ÎNDELETNICIRE s. 1. meserie, ocupație, profesiune, (înv. și reg.) meșterie, (Mold.) breaslă, (Transilv.) lefterie, (înv.) cin, marafet. (Ce ~ are în prezent?) 2. activitate, lucru, muncă, ocupație, preocupare, treabă, (livr.) travaliu, (înv.) ocupare, preocupație. (Își vede de ~ lui.)

ÎNDELETNICIRE. Subst. Îndeletnicire, ocupație, ocupare, treabă, activitate, muncă, lucru, lucrare, lucrat, roboteală, robotit. Sarcină, însărcinare, misiune, rol, atribuție, datorie, datorință (înv.), îndatorire, îndatorință (înv.), obligație. Meserie, meșteșug, zănat (reg.), profesiune, carieră; profesare (rar); profesionism, profesionalism (rar). Serviciu, slujbă, slujbuliță (dim.), slujbușoară, funcție, post; angajare. Poziție, situație, stare, treaptă (fig.), rang, obraz (înv.). Om al muncii, muncitor, lucrător; salariat, angajat, funcționar, slujbaș; meșteșugar, maistru, meșter, meseriaș; profesionist. Adj. Muncitor, lucrător. Vb. A se îndeletnici, a se ocupa cu ceva, a fi ocupat, a avea o ocupație, a avea treabă, a avea de lucru, a nu-și mai vedea capul de, a nu ști unde e (unde-i stă) capul, a munci, a lucra; a trebălui, a roboti. A face o meserie, a profesa; a exercita (a practica) o meserie (o profesiune); a îndeplini o funcție, a funcționa în calitate de...; a avea o slujbă, a sluji (înv.); a fi în slujbă, a-și face serviciul; a mînca (din) pita lui vodă. A-și alege (a îmbrățișa) o meserie (o profesiune), a se angaja, a intra în serviciu. V. meșteșug, meșteșugar, muncă, obligație, pescuit.