înfricoșa [At: CORESI, EV. 234/10 / Pzi: ~șez / E: în- + fricos] 1 vt A intimida pe cineva. 2-3 vtr (A face pe cineva să fie cuprins sau) a fi cuprins de frică.

ÎNFRICOȘA, înfricoșez, vb. I. Refl. A fi cuprins de frică; a se speria. Tată, nu te înfricoșa, că eu sînt! CREANGĂ, P. 79. ♦ Tranz. A înspăimînta, a îngrozi, a intimida. Romanii vor întreprinde expediții cu scopul de-a captura pradă și sclavi și de a înfricoșa pe daci. IST. R.P.R. 36. ◊ Absol. Uși de bronz întredeschise pe-adîncimi ce-nfricoșează. MACEDONSKI, O. I 103.

A ÎNFRICOȘA ~ez tranz. A face să se înfricoșeze. [Sil. în-fri-] /în + fricos

A SE ÎNFRICOȘA mă ~ez intranz. A fi cuprins de frică. /în + fricos

înfricoșà v. 1. a băga frică mare; 2. a intimida; 3. a se speria foarte.

înfricoșéz v. tr. (d. frică, fricos). Umplu de frică, îngrozesc, înspăĭmînt, intimidéz. Vechĭ înfric, a -á.

înfricoșa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfricoșez, 3 înfricoșează, 1 pl. înfricoșăm; conj. prez. 1 sg. să înfricoșez, 3 să înfricoșeze; ger. înfricoșând

înfricoșa (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșează, 1 pl. înfricoșăm; conj. prez. 3 să înfricoșeze; ger. înfricoșând

înfricoșa vb., ind. prez. 1 sg. înfricoșez, 1 pl. înfricoșăm; conj. prez. 3 sg. și pl. înfricoșeze; ger. înfricoșând

înfricoșa (ind. prez. 3 sg. și pl. înfricoșează, 1 pl. înfricoșăm, ger. înfricoșînd)

înfricoșez, -șează 3, -șam 1 imp., -șător adj. v.

ÎNFRICOȘA vb. v. îngrozi.

ÎNFRICOȘA vb. a se cutremura, a se încrîncena, a se înfiora, a se îngrozi, a se înspăimînta, a tremura, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimînta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scîrbi, (înv.) a se mira, (înv., in Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (S-a ~ la auzul acestei vești.)