ȘERPAR, (1) șerpare, s. n., (2) șerpari, s. m. 1. S. n. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii; chimir. 2. S. m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu pântecele alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaetus gallicus). – Șarpe + suf. -ar.

șerpar [At: CLEMENS / V: (reg) șelp~, (îrg) șelpariu, ~iu sn / Pl: ~e sn, ~i sm / E: șarpe + -ar] 1 sn (Trs) Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii Si: (reg) chimir, șărpăoaș. 2 sn (Reg; îe) A fi cu ~ de ață A fi sărac. 3 sm (Trs; dep) Cal bătrân, istovit de puteri. 4 sm (Iht; reg) Țipar (Misgurnus fossilis). 5 sm (Buc) Pește cu corpul cilindric, alungit, fără înotătoare (Petromyzon fluviatilis). 6 sm (Reg; șîc vultur-~) Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu abdomenul alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaetus gallicus).

ȘERPAR (1) șerpare, s. n., (2) șerpari, s. m. 1. S. n. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii; chimir. 2. S. m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu pântecele alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaëtus gallicus). – Șarpe + suf. -ar.

ȘERPAR², șerpare, s. n. (Mai ales în Transilv.) Chimir. Cu degetele înfipte în curelușa încinsă peste cămașă, aștepta, cum a văzut că stau flăcăii la sfat, cu mîna afundată în șerpar. C. PETRESCU, R. DR. 13. Celelalte le vîra după șerparul lat. AGÎRBICEANU, S. P. 22. Toader atunci bagă mîna stingă în șerpar, scoate un pumn de bani, îi aruncă lăutarului și strigă: «Acum una pe pofta mea!». SLAVICI, N. I 82.

ȘERPAR¹ ~e n. rar Cingătoare lată din piele (ornamentată) prevăzută cu buzunare, purtată de tărani; chimir. /șarpe + suf. ~ar

șerpar n. cingătoare țărănească de piele în care se păstrează bani: șerpar cu galbeni îndesat. [Lit. care se încolăcește în jurul pântecelui ca un șarpe].

șerpár m. (d. șerpe). Țipar. S. n., pl. e. Chimir, cingătoare de ținut banĭ.

șelpar sn vz șerpar

șelpariu sn vz șerpar

șerpariu sn vz șerpar

șerpar¹ (chimir) (reg.) s. n., pl. șerpare

șerpar² (chimir) (reg.) s. n., pl. șerpare

șerpar (chimir) s. n., pl. șerpare

șerpar, -ri (vultur) și -re (cingătoare).

ȘERPAR s. v. chimir.

ȘERPAR s. chimir, (înv. și reg.) tisău, (reg.) chingă, (Ban. și Olt.) praștie. (Ține banii în ~.)