șpargă¹ sf [At: KLEIN, D. 425 / V: (reg) ișpoa~, sp~, șpear~ / Pl: șpărgi, șpergi / E: mg spárga] (Trs; Mar) 1 Ață groasă. 2 Sfoară. 3 Frânghie¹ (10).

ȘPARGĂ, șpărgi, s. f. (Transilv.) Sfoară.

ȘPARGĂ, șpărgi, s. f. (Reg.) Sfoară.

șpeargă sf vz șpargă¹

ȘPARGĂ s. v. frânghie, funie, sfoară.

șpargă s. v. FRÎNGHIE. FUNIE. SFOARĂ.

șpárgă, șpărgi, s.f. (reg.) 1. Funie, frânghie, sfoară groasă: „Fie-i femeia șparga / Și nănașa temnița” (Bârlea, 1924: 91). 2. Fitil la opaiț. ■ (onom.) Șpargă, poreclă în Rona de Jos. – Din magh. spárga „sfoară” (MDA).

șpargă, șpărgi, s.f. – (reg.) 1. Funie, frânghie, sfoară groasă: „Fie-i femeia șparga / Și nănașa temnița” (Bârlea, 1924: 91). „Hai de împletește niște șpărgi, că ne trebe la căpestre la cai, că ale vechi îs rupte toate” (Bilțiu, 1999: 188; Desești). 2. Fitil la opaiț (Plăiuț). – Din magh. sparga „sfoară” (MDA).

șpargă, șpărgi, s.f. – Funie, frânghie, sfoară groasă: „Fie-i femeia șparga / Și nănașa temnița” (Bârlea 1924: 91). „Hai de împletește niște șpărgi, că ne trebe la căpestre la cai, că ale vechi îs rupte toate” (Bilțiu 1999: 188; Desești). – Din magh. spárga „sfoară”; cf. germ. Spagat (Țurcanu 2005).