ȘULAR, șulare, s. n. (Reg.) Cusătură provizorie cu împunsături rare; însăilătură; ață cu care se face această cusătură. [Pl. și: șularuri] – Cf. sl. šilo „sulă”.

șular sn [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: (îrg) ~al / Pl: ~e, ~uri / E: ns cf vsl шило „sulă”] (Reg) 1 Ață de însăilat. 2 Însăilătură.

ȘULAR, șulare, s. n. Cusătură provizorie cu împunsături rare; însăilătură; ață cu care se face această cusătură. [Pl. și: șularuri] – Cf. sl. šilo „sulă”.

ȘULAR, șulare, s. n. Cusătură provizorie, cu împunsături rare; ață cu care se însăilează. V. saia².

ȘULAR ~e n. înv. 1) Cusătură rară, făcută pentru a îmbina provizoriu părțile componente ale unei haine; însăilătură; saia. 2) Ață de însăilat. /Orig. nec.

șular n. cusătură rară: șular de brăcinar. [Origini necunoscută].

șulal sn vz șular

însăilătúră f., pl. ĭ. Rezultatu însăilăriĭ, locu însăilat. – Se zice și saĭa, sáilă, săláĭ, șulal și șulár.

șulál și șulár n., pl. urĭ și e (d. vsl. šilo, sulă, d. šiti, a coase. V. prușuvesc, silnic 1. Cp. cu sailă). Munt. est. Mold. sud. Sălaĭ, însăĭlătură.

!șular (cusătură) (reg.) s. n., pl. șulare

șular (reg.) s. n., pl. șulare/șularuri

șular s. n., pl. șulare/șularuri

șular (-re), s. n. – Însăilare. – Var. șulai. Origine incertă, probabil de la sulă. După Scriban, din sl. silo „sulă”. În Munt. și Mold. de sud.

ȘULAR s. însăilătură, (înv. și pop.) saia, (Mold.) sailă. (~ la o haină.)

ȘULAR s. însăilătură, (înv. și pop.) saia, (Mold.) sailă. (~ la o haină.)