ȚUȚUI, țuțuiuri, s. n. (Reg.) Țugui. [Pl. și: țuțuie] – Cf. țugui.

țuțui⁵ vi [At: BARCIANU / Pzi: ~esc / E: fo] (Reg) 1 A plescăi cu gura. 2 A săruta zgomotos.

țuțui⁴ vtr [At: ALR I, 1 703/831 / V: ~ia / Pzi: țuțui / E: țuțu] (Olt; Mun) 1-2 A (se) da în leagăn Si: a (se) legăna, (reg) a (se) țuțula (1-2).

țuțui² sn [At: ALR I, 703/107 / Pl: ~e, ~uri / E: pvb țuțui⁴] (Mun; Trs) Leagăn în care se balansează cineva Si: (reg) țițeică¹ (4), țuțuieică, țuțul (1), țuțulaică, țuțulig, țuțulină, țuțuluș.

țuțui¹ sn [At: LB / V: țurț~ sn / Pl: ~uri, ~e sn, ~ sm / E: ns cf țuț, țugui¹] 1 (Trs; Mun) Vârf de deal, de munte. 2 (Trs; Mun) Țurțan (2). 3 (Trs; Mun) Deal ascuțit și înalt. 4 (Trs; Mun) Movilă țuguiată. 5 (Mun; îe) A sta spânzurat (ca dracu) pe ~e A sta pe vârfuri. 6 (Reg) Parte ascuțită a unor obiecte (căciulă, încălțăminte etc.). 7 (Reg) Umflătură la cap Si: cucui¹ (1). 8 (Reg; îf țurțui) Negel. 9 (Reg) Moț¹ de păr Si: (reg) țuluc (1), țuțuluc (1). 10 (Reg) Coc². 11 (Reg) Moțul¹ ciocârlanului. 12 (Reg; art) Numele unui joc de copii cu arșice. corectat(ă)

ȚUȚUI, țuțuiuri, s. n. (Reg.) Țugui. – Cf. țugui.

ȚUȚUI, țuțuiuri, s. n. (Regional) Țugui. O cascadă de piscuri și de țuțuiuri se repede spre valea Prahovei. La TDRG. Opt opintele, Două scîrțîiele Și-un țuțui după ele (Plugul). GOROVEI, C. 297.

1) țuțúĭ n., pl. e (d. țuguĭ). Țuguĭ. Nord. Aliment ĭute (stricat).

țurțui² sn vz țuțui¹

țuțuia² v vz țuțui⁴

ȚUȚUIU (pl. -uiuri) sn. 🌐 = ȚUGUIU: o cascadă de piscuri și de ~ri se repede spre valea Prahovei (UR.).

țuțuiu n. 1. vârf, pisc; 2. moț de păr. [Ung. CSUCS].

1) țugúĭ n., pl. ĭe (rudă cu cucuĭ, gurguĭ, cu țaglă, țiglă, cu bg. cigulka, vioară [adică cu sunet „țuguĭat”], ș. a. Cp. și cu glugă, cĭocălăŭ și țuțuĭan). Vîrf, proeminență, înălțătură: țuguĭu uneĭ glugĭ, uneĭ căcĭulĭ, unuĭ stog, unuĭ acoperiș, unuĭ munte. – Și țuțuĭ.

!țuțui (reg.) s. n., pl. țuțuiuri

țuțui (reg.) s. n., pl. țuțuiuri/țuțuie

țuțui s. n., pl. țuțuiuri/țuțuie

ȚUȚUI s. v. țugui, țuguitură.

țuțui s. v. ȚUGUI. ȚUGUITURĂ.

țuțui, țuțuiuri, s.n. (reg.) 1. țugui, vârf, pisc. 2. moț de păr. 3. cucui.

țuțúi, țuțuie, (țuțulug), s.n. Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; țugui: „Pe cel țuțulug de piatră / Este o lespede lată / Și acolo stă o fată” (Memoria, 2001: 59). ■ (top.) Țuțuiul, deal (648 m) în apropiere de Sighet. ■ (onom.) Țuțui, Țuțuianu, nume de familie în jud. Maram. – Cf. țugui (DEX, MDA).

țuțui, țuțuie, (țuțulug), s.n. – Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; țugui: „Pe cel țuțulug de piatră / Este o lespede lată / Și acolo stă o fată” (Memoria, 2001: 59). ♦ (top.) Țuțuiul, deal (648 m) în apropiere de Sighet (Demeter, Marin, 1935). ♦ (onom.) Țuțui, Țuțuianu, nume de familie (14 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Cf. țugui (DEX, MDA).

țuțui, -e, (țuțulug), s.n. – Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; țugui. Țuțuiul, (top.) deal (648 m.) în apropiere de Sighet (Demeter, Marin 1935). „Pe cel țuțulug de piatră / Este o lespede lată / Și acolo stă o fată” (Memoria 2001: 59). – Cf. țugui.