achitare sf [At: ȘTEFĂNESCU, C. 41 / Pl: ~tări / E: achita] 1 îndeplinire a unei obligații materiale sau morale Si: achitat. 2 (În tranzacții comerciale) Declarație a purtătorului care confirmă primirea sumei înscrise pe poliță.

ACHITARE, achitări, s. f. Acțiunea de a achita. 1. Declararea nevinovăției cuiva printr-o hotărîre judecătorească. Achitarea unui inculpat. 2. Lichidare, plată a unei datorii bănești; îndeplinirea unei obligații morale sau materiale. Achitarea impozitului ◊ Atît în privința organizării ariilor și a treierișului cît și în privința achitării obligațiilor față de stat, gospodăriile agricole de stat, gospodăriile agricole colective, întovărășirile agricole trebuie să fie un bun exemplu pentru țărănimea muncitoare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2701.

ACHITARE, achitări, s. f. Acțiunea de a (se) achita.

ACHITARE s.f. Acțiunea de a (se) achita și rezultatul ei. [< achita].

achitare f. răfuire (de plată), scăpare (dela osândă).

*achitáre f. Acțiunea de a achita.

achitare s. f., g.-d. art. achitării; pl. achitări

achitare s. f., g.-d. art. achitării; pl. achitări

achitare s. f., g.-d. art. achitării; pl. architări

ACHITARE s. 1. lichidare, onorare, plată, plătire, (înv.) răspundere. (~ unei datorii.) 2. depunere, plată, vărsare. (~ ratei în termen.)

ACHITARE s. v. asasinare, omorâre, suprimare, ucidere.

ACHITARE s. 1. lichidare, onorare, plată, plătire, (înv.) răspundere. (~ unei datorii.) 2. depunere, plată, vărsare. (~ ratei în termen.)

achitare s. v. ASASINARE. OMORÎRE. SUPRIMARE. UCIDERE.