ADEMPȚIUNE s. f. Luare în posesiune sau acceptare a unui beneficiu. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. ademption, lat. ademptio, -onis.

adempțiune sf [At: CADE / V: ademțiune / Pl: ~ni / E: lat ademptio, -onis, fr ademption] (Jur) Revocare sau anulare a unui testament sau a unei donații.

ADEMPȚIUNE s. f. (Rar) Luare în posesiune sau acceptare a unui beneficiu. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. ademption, lat. ademptio.

ADEMPȚIUNE s.f. (Rar) Luare în posesiune sau acceptare a unui beneficiu. [< fr. ademption, cf. lat. ademptio].

ADEMPȚIUNE s. f. luare în posesiune a unui beneficiu. (< fr. ademption, lat. ademptio)

*adempțiúne f. (lat. adémptio, de la adémptus, luat). Jur. Revocarea unuĭ legat saŭ a uneĭ donațiunĭ.

ademțiune sf vz adempțiune

*ADEMȚIUNE sf. ⚖️ Ridicarea unui legat prin revocare din partea testatorului însuși [fr. < lat.].

adempțiune (rar) (desp. -demp-ți-u-) s. f., g.-d. art. adempțiunii

adempțiune (-demp-ți-u-) s. f., g.-d. art. adempțiunii

adempțiune s. f. (sil. -demp-ți-u-), g.-d. art. adempțiunii; pl. adempțiuni