adâncătură sf [At: (a. 1648) GCR I, 130/10 / Pl: ~ri / E: adâncă + -tură] (Îvp) Adâncitură.

adâncătură f. 1. vale între două dealuri; 2. cavitate, orbita ochiului.

ADÎNCĂTURĂ (pl. -uri) sf. 1 Parte de loc cufundată, săpată mai adînc; scobitură: aci aproape se auzeau, într’o ~, fîșiituri de coase și cîntece de cosași (CAR.) ¶ 2 🫀 Orbita ochilor: ochii îi ies cît pumnul afară din adîncături (JIP.) [adînca].

ADÎNCĂTURĂ, adîncături, s. f. Adîncitură. Nu se aflau în acel loc decît trei puțuri adînci cu cumpănă, la mare depărtare unul de altul, și un izvor ce era mai mult mlaștină într-o adîncătură. SADOVEANU, M. C. 20. Agripina vedea, prin ușa deschisă... adîncătura Iablanicioarei. GALACTION, O. I 160.

ADÎNCĂTURĂ, adîncături, s. f. Adîncitură. – Din adînca + suf. – (ă)tură.

adîncătúră f., pl. ĭ. Loc adîncit (depresiune, cavitate).

ADÂNCĂTURĂ s. adâncitură, cufundătură, scobitură, scufundătură, (pop. și fam.) scofâlcitură, (înv. și reg.) scorbelitură. (O ~ a solului.)

ADÎNCĂTURĂ s. adîncitură, cufundătură, scobitură, scufundătură, (pop. și fam.) scofîlcitură, (înv. și reg.) scorbelitură. (O ~ a solului.)