afabulație sf [At: CĂLINESCU, E. O. II, 211 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr affabulation, lat affabulatio] 1-2 (Frm) Ansamblu al întâmplărilor care constituie intriga unei opere literare epice sau dramatice Si: fabulație. 3 Morală a unei fabule.

AFABULAȚIE s. f. (Livresc) Acțiunea, intriga unei opere literare (roman, dramă etc.). – Pronunțat: -ți-e.

AFABULAȚIE s. f. (Livresc) Acțiunea unei opere literare. – Fr. affabulation (lat. lit. affabulatio, -onis).

AFABULAȚIE s.f. Succesiunea faptelor, intriga unei opere literare. ♦ Morala unei fabule. [Gen. -iei. / < fr. affabulation, lat. affabulatio].

AFABULAȚIE s. f. 1. ansamblul faptelor, episoadelor care constituie acțiunea unei opere literare; fabulație (3). 2. morala unei fabule. (< fr. affabulation, lat. affabulatio)

afabulațiune sf vz afabulație

afabulație (desp. -ți-e) s. f., art. afabulația (desp. -ți-a), g.-d. afabulații, art. afabulației

afabulație (-ți-e) s. f., art. afabulația (-ți-a), g.-d. afabulații, art. afabulației

afabulație s. f. (sil. -ți-e), art. afabulația (sil. -ți-a), g.-d. afabulații, art. afabulației

afabulație

AFABULAȚIE (< fr. affabulation < lat. affabulatio, de la fabula, poveste). Totalitatea întâmplărilor care constituie intriga unei opere literare epice sau dramatice. Noțiunea afabulație este folosită adesea și pentru acea parte a apologului sau a fabulației care cuprinde sensul moral al operei respective. La fabulă, de cele mai multe ori, ea este rînduită la sfîrșitul acesteia.

AFABULAȚIE s. v. acțiune.

AFABULAȚIE s. acțiune, fabulație, intrigă, subiect. (~ unui roman.)