AFUMĂTOR, -OARE, (1,2,3,4) afumători, s. f. (5) afumători, -oare, adj. 1. S. f. Instalație rudimentară sau cameră specială pentru afumarea cărnii, a prunelor etc. 2. S. f. Utilaj (mecanic) pentru producerea fumului fără flacără în vederea liniștirii familiei de albine când se lucrează în stup. 3. S. f. Afumătorie. 4. S. f. (Înv.) Vas în care se ard mirodenii. 5. Adj. (Rar) Care afumă. [Var: afumător s. n.] – Afuma + suf. -ătoare.

afumător, ~oare [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 38/25 / Pl: ~i, ~oare / E: afuma + -(ă)tor] 1 sf Instalație specială pentru afumarea cărnii, a peștelui, a prunelor etc. Si: afumătorie (1). 2 sf Încăpere în care are loc procesul de afumare (1-2) Si: afumătorie (2). 3 sf Utilaj pentru producerea fumului fără flacără în vederea liniștirii familiei de albine când se lucrează în stup. 4 sf (Înv) Vas în care se ard mirodenii. 5 a Care afumă. 6 sf (Lpl) Mirodenii cu care se afumă prin casă.

AFUMĂTOR I. adj. Care afumă. II. AFUMĂTOR (pl. -toare) sn. Aparat cu care se afumă stupii. III. AFUMĂTOARE sf. Cățuie, vas în care se pun substanțe mirositoare pentru afumat: două afumători de argint în formă de mere domnești (ALECS.). IV. AFUMĂTOARE sf. pl. Substanțe mirositoare cu care se afumă.

AFUMĂTOR ~i m. Persoană care afumă. /a afuma + suf. ~tor

afumător m. cel ce afumă.

afumătór, -oáre adj. Care afumă. Substanțe afumătoare: smirna și tămîĭa îs afumătoare. S. f., pl. orĭ. Instrument de afumat (căție saŭ cădelniță).

afumător (rar) adj. m., pl. afumători; f. sg. și pl. afumătoare

afumător (rar) adj. m., pl. afumători; f. sg. și pl. afumătoare

afumător adj. m., pl. afumători; f. sg. și pl. afumătoare