afumare sf [At: cf PSALT. SCH. 195/15 / Pl: ~mări / E: afuma] 1-2 Expunere a unui aliment la fum, cu scopul de a-l conserva sau de a-i da o aromă Si: afumat¹ (1-2), afumătură (1-2). 3-4 Răspândire, în mod intenționat, a fumului pentru a distruge sau a alunga vietățile, în special insectele Si: afumat¹ (3-4), afumătură (3-4). 5 (Îvp) Umplere a unei încăperi cu fum pentru a înlătura un miros urât Si: afumat¹ (5), afumătură (5). 6 (Îcp) Descântare cu fum Si: afumat¹ (6), afumătură (6). 7 Acoperire cu un strat de fum Si: afumat¹ (7), afumătură (7). 8 Înnegrire de fum Si: afumat¹ (8), afumătură (8). 9 (D. mâncăruri) Căpătare a gustului neplăcut de fum (când începe să se ardă) Si: afumat¹ (9), afumătură (9). 10 (Teh) Întunecare a sticlei (în procesul de fabricație) Si: afumat¹ (10), afumătură (10). 11 (Înv) Fum de mirodenii Si: afumat¹ (11), afumătură (11). 12 (Pfm) Îmbătare.

AFUMARE s. f. Acțiunea de a afuma. 1. Procedeu de conservare a unor alimente (în special carne sau pește), constînd în expunerea lor la fum. Conservat prin sărare, prin afumare etc. 2. Parfumare. Afumare cu rășină.

AFUMARE, afumări, s. f. Acțiunea de a (se) afuma.

afumare s. f., g.-d. art. afumării; pl. afumări

afumare s. f., g.-d. art. afumării; pl. afumări

afumare s. f., g.-d. art. afumării; pl. afumări