ALBIȚĂ (pl. -ițe) sf. 🐦 = OBLEȚ ¶ 2 🌿 Mică plantă ierboasă din familia cruciferelor, cu flori galbene care devin mai tîrziu albe; crește prin cîmpii sterile, coline aride și prin locuri pietroase; numită și „disculeț” sau „ciucușoare” (Alyssum calicinum) ( 🖼 60) ¶ 3 🌿 = CIUCUȘOARĂ.

ALBIȚĂ, albițe, s. f. 1. (Iht.) Obleț. 2. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene (Alyssum). – Alb + suf. -iță.

albiță s. f., g.-d. art. albiței; pl. albițe

ALYSSUM L., CIUCUȘOARĂ, fam. Cruciferae. Gen originar din regiuni mediteraneene, Africa de N, Asia și Europa, cca 100 specii, erbacee pînă la semilemnoase, vivace sau anuale, sur-tomentoase, acoperite cu peri stelați. Tulpinile sînt de obicei ramificate, rareori formează covoare. Flori mici, hermafrodite (caliciu scurt cu 4 sepale asemănătoare, corolă cu 4 petale lung-ungulate, întregi sau puțin crestate la vîrf, galbene sau albe după înflorire, stamine – la bază cu glande nectarifere – 6, din care 2 mai scurte poartă un apendix în formă de solz sau dinte, stigmat simplu), așezate în raceme terminale. Fruct, siliculă scurtă de diferite forme, de cele mai multe ori rotundă. Frunze alterne, fără stipele, întregi, liniare sau puțin spatulate, nedentate.

ALBIȚĂ s. (BOT.; Alyssum) (reg.) ciucușoară, disculeț.