ALCĂTUIRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui¹ și rezultatul ei; întocmire, compunere, constituire, alcătuială. ♦ Compoziție, structură. – V. alcătui¹.

alcătuire¹ sf [At: PRAV., ap. CADE / P: ~tu-i~ / Pl: ~ri / E: alcătui¹] 1 Facere. 2 Construire. 3 Creare. 4 Concepere. 5 Redactare. 6 Transformare. 7 Organizare. 8 Întocmire. 9 Prefacere. 10 Apariție. 11 Constituire. 12 Structură. 13 Strângere. 14 Punere. 15-16 (Îvp) Dispoziție administrativă (sau legislativă). 17 Culegere. 18 Colectare. 19 Compilație. 20 (Înv) Combinație.

ALCĂTUIRE sf. 1 Faptul de a alcătui ¶ 2 Felul de a fi al unui lucru, întocmire: ~a vieții noastre sociale sufere de multe neajunsuri ¶ 3 ‡Culegere, colecțiune, scriere compilată: el făcu toate alcătuirile... și... le împreună într’una (PRV.-MB.) ¶ 4 Înțelegere, învoială: este oprit a se face alcătuiri căsătorești într’acest chip (COD.-CAL.) ¶ 5 ‡Amestecătură, combinație: li-au pus denainte... un fel de vin de multe alcătuiri (GAST.).

ALCĂTUIRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui¹ și rezultatul ei; întocmire, compunere, constituire, alcătuială. ♦ Compoziție, structură. – V. alcătui¹.

ALCĂTUIRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui¹ și rezultatul ei. 1. Întocmire, formare, compunere, constituire. O preocupare permanentă a Comitetului [de radio] va trebui să fie alcătuirea cît mai variată a emisiunilor muzicale. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/3. 2. Compoziție, constituție, structură. În alcătuirea solurilor intră și substanțe organice. 3. (Rar) Orînduire, organizare. Gheorghe Păun... nu poate strînge pumnii să-i facă ciocan și să izbească, să dărîme alcătuirea nedreaptă. VINTILĂ, O. 32.

ALCĂTUIRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui¹ și rezultatul ei; întocmire, formare, compunere, constituire. ♦ Compoziție, constituție, structură.

alcătuire f. fapta de a alcătui și rezultatul ei: compunere, formațiune.

alcătuire s. f., g.-d. art. alcătuirii; pl. alcătuiri

alcătuire s. f., g.-d. art. alcătuirii; pl. alcătuiri

alcătuire s. f., g.-d. art. alcătuirii; pl. alcătuiri

ALCĂTUIRE s. 1. v. creare. 2. v. constituire. 3. v. structură. 4. aranjament, așezare, dispunere, distribuție, întocmire, rânduială, structură. (O anumită ~ a materiei, într-o carte.) 5. v. componență. 6. v. formație.

ALCĂTUIRE s. 1. compunere, creare, elaborare, întocmire, realizare, redactare, scriere, scris, (înv.) izvodire, redacție, redijare. (~ unei opere.) 2. constituire, creare, desemnare, formare, instituire, înființare, numire, organizare, stabilire. (~ unei comisii.) 3. compoziție, economie, organizare, organizație, structură, (rar) substanță, (fig.) urzeală. (Care este ~ lucrării?) 4. aranjament, așezare, dispunere, distribuție, întocmire, rînduială, structură. (O anumită ~ a lucrurilor.) 5. componență, compoziție, structură. (Comisia are următoarea ~...) 6. compunere, formație, întocmire. (Grupul mergea în următoarea ~...)