altoi¹ [At: PRAV. MOLD. 15/1 / V: ~tui¹, ol~, ul~, (reg) altoan, (Ban) olton, oltoan, oltan, ultoan, hultoan, hultuan sn (css) altoană, ultoană, hultoană, hultuoană, hultuana sf / Pl: ~toaie, ~uri, ~toi / E: mg oltovany, oltvany^[1]] 1 sn (Hor) Altoire. 2 sm (Med; iuz) Vaccin. 3 sn (Hor) Planta altoită, după ce s-a prins și a crescut. 4 sn Pepinieră de altoaie. 5 sn Mlădiță cu care se altoiește. corectat(ă)

ALTOI¹, (2) altoaie, s. n. 1. Altoire. Școala face omul om și altoiul pomul pom. 2. Mică ramură detașată de pe o plantă-mamă pentru a folosi la altoire. Un altoi de piersic. ◊ Fig. Zîna mea deprinsă cu tristeți, Pune peste jale nou altoi: Bucurii să cînți și să te-nveți Toboșar al timpurilor noi! BENIUC, în POEZ. N. 51. ♦ Plantă altoită. Mere de altoi. ♦ Plantă (de soi bun) cultivată anume pentru a servi la altoire. În toate comunele rurale ar fi bine ca să se... facă pepinieră de... altoaie de cele mai variate specii de poame. I. IONESCU, M. 260. – Pl. și: altoiuri.

ALTOI¹, (2) altoaie, s. n. 1. Altoire. 2. Ramură mică detașată dintr-o plantă-mamă, folosind la altoire. ♦ Plantă altoită. ♦ Plantă cultivată pentru a servi la altoire. [Pl. și: altoiuri] – (1) Postverbal al lui altoi, (2) magh. oltvány.

ALTOI ~oaie n. 1) Bucată mică de ramură, detașată de la planta-mamă și folosită la altoire. 2) Plantă cultivată pentru altoire. 3) Plantă altoită. /<ung. oltvány

altóĭ m., și n., pl. oaĭe (ung. oltvány, var. din oltovány, pom altoit. V. hultuon). Vest. Ramură dintr’un pom maĭ bun răsădită într’un trunchĭ maĭ prost. Pom altoit: altoiĭ tinerĭ (Agrb. Înt. 256). S. n., pl. urĭ și oaĭe. Vaccin. V. prasad.

altoan sn vz altoi¹

altoană sf vz altoan^[1]

altui¹ snm vz altoi¹

hultoan, ~ă snf vz altoi¹

hultuan, ~ă sn, sf vz altoi¹

hultuoană sf vz altoi¹

oltan sn vz oltoi

oltoan sn vz altoi¹ corectat(ă)

oltoane^[1] s vz altoi¹ corectat(ă)

oltoi¹ s vz altoi¹ corectat(ă)

olton sn^[1] vz altoi corectat(ă)

ultoaie^[1] sf vz altoi

ultoan sn vz altoi

ultoană sf vz altoi

ultoane sf vz altoi

ultoanie sf vz altoi

ultoi¹ sn vz altoi

ultuoană sf vz altoi

ALTOIU (pl. -oiuri) sn. și (pl. altoi) sm. 1 🌿 Mlădiță care se pune într’o plantă pentru a fi altoită (🖼 86) ¶ 2 🌿 Pom altoit ¶ 3 familiar Ce se împlîntă, ce e pus să trăească în sufletul cuiva: În om se pun altoaie Cînd rele și cînd bune (VAC.) ¶ 4 🩺 Vaccin [ung. oltovány].

altoiu n. 1. mlădiță ce se înfige sau se prinde în ramura unui alt arbore spre a-l perfecționa; 2. vaccin.

oltoiu n. Mold. și Tr. V. altoiu: ca cireșele în oltoiu POP.

altoi² s. n., pl. altoaie

altoi¹ s. n., pl. altoaie

altoi s. n., pl. altoaie

altoi, pl. altoaie

altoiu, -toaie.

altoi Primul dicționar care inserează la acest verb înțelesul de „a lovi” este DLRLC (cu citat din Ion Pas). Definiția este „a da cuiva o lovitură; a plesni, a bate”. Expresia este curentă în graiul familiar, cu două construcții diferite : altoiesc pe cineva (exemplul din 1 on Pas) și altoiesc cuiva una (o lovitură). Cum se trece însă de la „a grefa” la „a lovi”? Cheia o dă poate varianta a hultui, folosită frecvent în trecut cu înțelesul de „a vaccina”. De aici s-a putut trece la „a împunge”, iar de-acolo la „a străpunge”, cum se vede dintr-un citat din Graiul Nostru, reprodus de CADE: Fuseseră hultuiți cu câte o săgeată între umeri. Pe de altă parte, DA reproduce un text din Alecsandri, unde e vorba de a împușca cu alice: Oare ce dihanie se vede colo?...Am s-o hultuiesc cu ploaie. De la „a vaccina” s-a putut trece la „a împușca”, iar de acolo la „a bate”.

altoi¹, altoiuri s. n. proxenet

altoi¹, altoaie, s.n. – Mlădiță folosită la altoire. – Din magh. oltvány, var. din oltovány „pom altoit” (Scriban, Șăineanu, DLRM, DEX, MDA).

hultuan, hultuane, s.n. (reg.) altoi.

oltoan, adj. s. – (reg.) Pom fructifer oltonit (altoit); altoi: „O creangă de oltoan, / Nu-i veni ’napoi șohan” (Bârlea, 1924, I: 186). – Cf. oltoi (MDA); din oltoni.

oltoan, adj. s. – Pom fructifer altoit; altoi: „O creangă de oltoan, / Nu-i veni -napoi șohan” (Bârlea 1924 I: 186). – Din oltoni, aloi.