5 definiții pentru amăgeu

Explicative DEX

amăgeu [At: VARLAAM, C. 126 / E: ngr *μαγὺς, -έως] (Înv) 1 sm Șarlatan. 2 a Înșelător.

AMĂGEU I. sm. Înșelător, cel ce umblă cu minciuni, cu înșelătorii: au scris aceste istorii și acel ~ Misail Călugărul (M.-COST.). II. adj. 1 Înșelător: Grecii sînt de neamul lor vicleni și amăgei (M.-COST.) 2 Neadevărat: n’au luat trup ~ cu vr’o năIucire, ce trup adevărat aseamenea ca ș’alalți oameni (VARL.) [amăgi].

amăgéŭ m. (gr. magéys, frămîntător de pastă, contaminat de mageytis, fărmăcător și de rom. amăgesc). L. V. Amăgitor, înșelător. Adj. m. Om amăgeŭ.

Regionalisme / arhaisme

AMĂGEU s.m. (Mold.) Amăgitor, înșelător. A: Amăgeul acela dzicea că va învie a treia dzi. VARLAAM. Cînd lăudătorii, mai vîrtos amăgeii, încep pre noi a ne lăuda, de sîrg să ne-aducem amente de mulțimea păcatelor noastre. L SEC. XVII, 135r. Și amăgeul este un rău tovarășu. B 1774, 20r; cf. M. COSTIN; DOSOFTEI, VS; NCL I, 26; CANTEMIR, IST. ♢ (Adjectival) Vicleani cu adevăr și cumpliți și înșelători și amăgei și tari și neadormiți și nevădzuți și nesimțiți vrăjmași avăm. L SEC. XVII, 12v. Bărbații cei diezmierdați, desfrînați și amăgei. NCCD, 316; cf. VARLAAM. B: Atunce minciunile și înșălăciunea acelui amăgeu ei o vor vădi. EV., 60. C: Fu măscărit ca un mincinos, fu ocărît ca un amăgeu. C 1729, 75v; cf. C 1729, 44r. Variante: amegeu (C 1729, 44r). Etimologie: gr. *mageús. Cf. alnic, amăgelnic, balamut, celarnic, celuitor, hamiș, hîtru (2), înceluitor, marghiol, măiestreț, opăcitor, șugubăț (2), șuvealnic, telpiz.

amăgeu, amăgei, s.m. (înv.) impostor, șarlatan

Intrare: amăgeu
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amăgeu
  • amăgeul
  • amăgeu‑
plural
  • amăgei
  • amăgeii
genitiv-dativ singular
  • amăgeu
  • amăgeului
plural
  • amăgei
  • amăgeilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)