amânare sf [At: PANN, P. V. I 61/23 / Pl: ~nări / E: amâna] 1 Întârziere. 2 (Îlav) Fără ~ Îndată. 3 (Îlav) Cu ~ În tihnă.

amânare f. fapta de a amâna și rezultatul ei: zăbavă, întârziere.

AMÎNARE sf. 1 Faptul de a amîna ¶ 2 Fără ~, fără întîrziere, în grabă.

AMÎNARE, amînări, s. f. Acțiunea de a amîna. Amînarea procesului. ◊ După ani de amînare Ileana a venit la judecată. BOTEZ, în POEZ. N. 74. ◊ Loc. adv. Fără amînare = îndată, fără întîrziere. Trebuie să pleci fără amînare. (învechit) Cu amînare = în tihnă, zăbovind. Șezînd cu amînare pe verdeață și-adăstînd. Un țînțar... s-a pus pe urechea mistrețului. PANN, P. V. III 61.

AMÎNARE, amînări, s. f. Acțiunea de a amîna. ◊ Loc. adv. Fără amînare = îndată. (Înv.) Cu amînare = în tihnă.

amînáre f. Lăsare pe altă dată: amînarea unuĭ proces.

amânare s. f., g.-d. art. amânării; pl. amânări

amânare s. f., g.-d. art. amânării; pl. amânări

amânare s. f., g.-d. art. amânării; pl. amânări

AMÂNARE s. 1. (Transilv.) tămândare. (~ plecării.) 2. încetinire, întârziere. (~ producerii unui fenomen.) 3. întârziere, tărăgănare, tergiversare, (livr.) temporizare, (rar) tergiversațiune. (~ rezolvării unei probleme.) 4. v. păsuire. 5. v. prelungire.

AMÎNARE s. 1. (Transilv.) tămîndare. (~ plecării.) 2. încetinire, întîrziere. (~ producerii unui fenomen.) 3. tărăgănare, tergiversare, (rar) tergiversațiune. (~ rezolvării unei probleme.) 4. păsuială, păsuire, răgaz, (pop.) îngăduință, îngăduire, (înv. și reg.) răzbun. (I-a acordat o ~ pentru onorarea poliței.) 5. păsuire, prelungire. (~ obligației cuiva.)