aramaic, ~ă sf, a [At: DN³ / Pl: ~ici, ~ice / E: sem aramaik] (Iuz) 1-2 Arameic (1-2).

ARAMAIC s.n. Idiom din familia limbilor semitice, în care sunt scrise o parte dintre cărțile de cult ale evreilor. [< sem. aramaik].

aramaic, -ă adj. v. arameic.

ARAMEIC, -Ă, arameici, -ce, adj. Care aparține limbilor semitice vorbite de arameeni (1), privitor la aceste limbi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de arameeni (1); arameeană. [Pr.: -me-ic. – Var.: aramaic, -ă adj.] – Cf. arameean.

arameic, ~ă sf, a [At: DEX² / P: ~me-ic / Pl: ~ici, ~ice / E: ns cf aramean] 1-2 (Limbă) care aparține limbilor semitice vorbite de arameeni (1).

ARAMEIC, -Ă, arameici, -ce, adj. Care aparține limbilor semitice vorbite de arameeni (1), privitor la aceste limbi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de arameeni (1); arameană. [Pr.: -me-ic] – Cf. aramean.

arameic/aramaic, -ă adj. (Despre idiomuri) Din familia limbilor semitice, în care sunt scrise cărți de cult ale evreilor; aramean. ◊ (s. f.) Limbă semitică, una dintre cele mai importante ale antichității. (după fr. araméen, sem. aramaik)

!aramaic (desp. -ma-ic) adj. m., pl. aramaici; f. aramaică, pl. aramaice

aramaic v. arameic

!aramaică (limbă) (desp. -ma-i-) s. f., g.-d. art. aramaicei

aramaică v. arameică

!arameic/aramaic (-me-ic/-ma-ic) adj. m., pl. arameici/ aramaici; f. arameică/aramaică, pl. arameice/aramaice

arameică/aramaică (limbă) (-me-i-/-ma-i-) s. f., g.-d. art. arameicei/aramaicei

arameic adj. m., pl. arameici; f. sg. arameică, pl. arameice

arameică/aramaică (limba) s. f., g.-d. art. arameicei/aramaicei

ARAMAICĂ s. f. (< sem. aramaik): idiom din familia limbilor semitice, în care a vorbit Isus Christos și în care sunt scrise o parte din cărțile de cult ale evreilor.