ARENDAȘ, arendași, s. m. Persoană care ia în arendă un bun agricol. – Arendă + suf. -aș.

arendaș sm [At: (a. 1772) IORGA, S. D. XII, 186 / V: (îvr) arân- / Pl: ~i / E: arendă + -aș, cf mg arendás] Persoană care ia în arendă (1) Cf chiriaș.

ARENDAȘ sm. ⚚ Cel ce ține în arendă o moșie, etc.

ARENDAȘ, arendași, s. m. Persoană care ia în arendă un bun (mai ales o proprietate agricolă mai întinsă). – Arendă + suf. -aș.

ARENDAȘ, arendași, s. m. (În orînduirile bazate pe exploatare) Persoană care, luînd un bun în arendă, obține beneficii din munca celor pe care-i exploatează. În bancă, alături de el, stă copilul unui arendaș bogat, care a crescut în pufuri, printre guvernante și a mîncat totdeauna pîine albă. DEMETRESCU, O. 102. Țăranul... dă o hîrtie prefectului, jeluindu-se de încărcarea la datorie din partea arendașului și de bătaie. CARAGIALE, O. II 44. Vine-un car cu patru boi, încărcat cu păpușoi; Dindărătul carului, Arendașul satului, Lipitoarea dracului. TEODORESCU, P. P. 296. ◊ Fig. Moldavia se hotărî de apanaj fanarioților. Un veac se mulse țara de acești arendași! NEGRUZZI, S. I 277.

ARENDAȘ, arendași, s. m. Persoană care, luînd un bun în arendă, obține beneficii din munca celor pe care îi exploatează. – Din arendă + suf. -aș.

ARENDAȘ ~i m. Persoană care ia un bun în arendă. /arendă + suf. ~aș

arendaș m. cel ce iea cu arendă.

arendáș m. (d. arendă cu sufixu -aș; ung. árendás). Cel ce ține în arendă. – Fem. arendășiță, arendășoaĭcă și (maĭ rar) arendașă, pl. e. Masc. (maĭ rar) și arendar (Mold.).

ARENDAR sm. Mold. = ARENDAȘ: ~ul cel vechiu nu poate să facă nici un rău celui nou (ION.).

arendaș s. m., pl. arendași

arendaș s. m., pl. arendași

arendaș s. m., pl. arendași

arendaș

ARENDAȘ s. (reg.) orândaș, (înv.) arendar, orândator, (înv., în Mold.) orândar, posesor. (~ul unei moșii.)

ARENDAȘ s. (reg.) orîndaș, (înv.) arendar, orîndator, (înv., în Mold.) orîndar, posesor. (~ unei moșii.)