argat, ~ă smf [At: DOSOFTEI, ap. HEM 1565 / Pl: ~ați, ~e / V: (reg) ha~, hăr~ / E: ngr ἀργάτης] 1 smf (Rar la feminin) Slugă angajată (în trecut) pentru muncile agricole, creșterea vitelor sau muncile din gospodăria stăpânului. 2 smf (Reg) Lucrător cu ziua (la câmp). 3 (Îvr) sf Servitoare.

ARGAT sm., ARGATĂ (pl. -ate) sf. Slugă tocmită pentru munca mai grea la o casă, la o moșie: trimete pe un ~ al său cu carul cu boii (CRG.); argata a împins-o cu capul în fîntînă (VOR.) [ngr. άργάτης].

ARGAT, -Ă, argați, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană angajată pentru muncile grele într-o gospodărie de moșier sau de chiabur și a cărei muncă era exploatată de stăpîn. Pretutindeni numai pămînt... și oamenii trăiesc greu... De ce? Să luăm săracul: are puțin... intră argat la alte praguri... muncește pînă-i crapă ochii... și cu ce s-alege decît cu flenduri și mai multe? CAMILAR, TEM. 8. I-am fost argat în tinerețea mea – numai că eu am avut minte și am fugit la timp. POPA, V. 87. Mă țineți mai rău decît pe-o argată. MARIAN, O. II 180. – Variantă: (regional) hargat, -ă (SBIERA, P. 15) s. m. și f.

ARGAT, -Ă, argați, -te s. m. și f. Persoană angajată pentru muncile agricole pe o moșie sau într-o gospodărie de chiaburi. – Ngr. argatis (bg. argat).

ARGAT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care muncește la stăpân în schimbul unei plăți; slugă; rândaș; servitor. /<ngr. argátis

argat m. 1. om tocmit cu plată să ajute sau să muncească în folosul cuiva; 2. rândaș, slugă. [Bizantin ARGATES, muncitor].

argát m. (ngr. argátis, d. vgr. ergátes. V. energie). Servitor rural în curte saŭ la cîmp. V. fecĭor.

hargat, ~ă smf vz argat

hărgat, ~ă smf vz argat

ARGĂȚIME sf. col. ARGAT: Împrejuru-i, ca o roată, Șede ~a toată (ALX.).

HARGAT, -Ă s. m. și f. v. argat.

argat s. m., pl. argați

argat s. m., pl. argați

argat s. m., pl. argați

argat.

argat (argați), s. m. – Servitor, slugă, grăjdar, ajutor la cîmp. – Mr., megl. argat. Ngr. ἀργάτης, deformare de la ὲργάτης „muncitor” (Roesler 564; Murnu 6; Sandfeld 18); cf. alb., sb. argat, tc. irgat, bg. argatin. – Der. argată, s. f. (servitoare); argățesc, adj.; argăți, vb. (a munci ca argat; a fi în slujba cuiva); argăție, s. f.; argățime, s. f. (mulțime de argați). Din rom. a trecut în rut. arhát (Miklosich, Wander., 10).

ARGAT s. slugă, (înv. și reg.) curtean, (prin Transilv.) biriș, (înv.) celednic. (~ la o moșie.)

ARGAT s. slugă, (înv. și reg.) curtean, (prin Transilv.) biriș, (înv.) celednic. (~ la o moșie.)