aromeală sf [At: (a. 1675) ap. GCR I, 222/1 / V: (înv) arum~ / Pl: ~eli și (rar) ~ele / E: aromi + -eală] 1 Ademenire. 2 Stare de somnolență Si: aromire (1). 3 Ațipeală.

AROMEALĂ, ‡ARUMEALĂ (pl. -eli) sf. 1 Starea în care se găsește cel ce a aromit: Ancuța se trezi din ~ (ODOB.) ¶ 2 ‡Amăgire, înșelăciune: nu putu răbda arumeala idolilor (DOS.) [aromi].

AROMEALĂ, aromeli, s. f. Stare de somnolență ușoară și plăcută; piroteală, dormitare. Cei doi prieteni simțeau în nări mireasma de plante putrede și așteptau iar aromeala somnului în noaptea rece. SADOVEANU, M. C. 102. Fiorul de caldă mulțumire... l-a trezit din aromeală. CARAGIALE, N. F. 15. Ancuța se trezi din aromeală; glasul părea că se apropie; ea sări la fereastră. ODOBESCU, S. I 139.

AROMEALĂ, aromeli, s. f. Stare de somnolență ușoară și plăcută. – Din aromi + suf. -eală.

aromeală f. starea celui ce aromește.

aromeálă f., pl. elĭ. Vest. Stare de ațipire, somnolență. Dos. (aur-). Înșelăciune.

arumeală sf vz aromeală

AROMIRE sf. 1 Faptul de a aromi ¶ 2 = AROMEALĂ ¶ 2 Amorțire, nesimțire: pretutindeni ea găsi o ~ nepăsătoare (ODOB.).

aromeală s. f., g.-d. art. aromelii; pl. aromeli

aromeală s. f., g.-d. art. aromelii; pl. aromeli

aromeală s. f., g.-d. art. aromelii; pl. aromeli

aromeală, aromeli s. f. stare de somnolență

AROMEALĂ s. f. (ȚR) Amăgire, ispită, seducere. [Sf. Mina]... nu putu răbda arumeala idolilor, ci s-au suit la munte... cu rugăciuni. PROLOG. Diavolul viind la sfînta muceniță în aromeală [= cu scopul de a o amăgi], încă spînzurată pe cruce fiind, îi da un păhar plin de miiare cu lapte. MINEIUL (1706). Etimologie: aromi + suf. -eală. Cf. smomeală.