ASFINȚIT, asfințituri, s. n. 1. Faptul de a asfinți; asfințire. ♦ Fig. Declin, decădere. 2. Timpul, momentul când apune Soarele. 3. Locul unde asfințește Soarele. – V. asfinți.

asfințit², ~ă a [At: DA / Pl: ~iți, ~e / E: asfinți] Care a apus.

asfințit¹ sn [At: ALECSANDRI, P. I, 237 / V: ~a sf / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: asfinți] 1 Apus¹. 2 Timpul când apune soarele. 3 (Îlav) Pe ~e Pe la asfințit (2). 4 Locul unde asfințește (1) soarele Si: apus, vest, occident, (pop) soare-apune. 5 (Fig; d. viață) Declin. 6 (Fig; d. viață) Sfârșit.

ASFINȚIT sbst. 💫 1 Apus, timpul cînd apune soarele: la, pe la ~(ul soarelui); Fig.: din mărețul ~ al vieții lui privește în adîncul veacurilor (VLAH.) ¶ 2 A da, a scăpăta în ~, a apune ¶ 3 Partea cerului unde apune soarele, apus: dracul se crăcește cu un picior la ~ și cu unul la răsărit (CRG.) [asfinți].

ASFINȚIT, asfințituri, s. n. 1. Faptul de a asfinți; asfințire. ♦ Fig. Declin, decădere. 2. Timpul, momentul când apune soarele. 3. Locul unde asfințește soarele. – V. asfinți.

ASFINȚIT s. n. 1. Faptul de a asfinți; timpul cînd apune soarele. Ultima rămășiță a asfințitului se topea ca un jăratic mort îndărătul zării largi și scunde. DUMITRIU, N. 259. Cînd se trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfințit. ISPIRESCU, L. 34. Am început a mă scălda în ticnă, pînă pe la asfințitul soarelui. CREANGĂ, A. 61. Este sara-n asfințit Și noaptea o să-nceapă. EMINESCU, O. I 179. Pasări, străine călătoare, Ce se abat în șesuri la asfințit de soare Strîngînd ale lor aripi căzute de lung zbor. ALECSANDRI, P. I 237. ◊ Fig. Caii ceilalți stătură din ronțăit, își frămîntau glodul sub picioare, întorceau spre calul cîrnului cîte un ochi plin de un asfințit roșu. CAMILAR, N. II 322. ♦ Fig. Declin, sfîrșit. Către asfințitul zilelor acest titan intelectual [Bolintineanu]... sfîrșește pe scindările mizeriei, într-un spital. DEMETRESCU, O. 156. 2. Loc unde asfințește soarele; apus, vest. Soarele apăruse abia acum spre asfințit, aruncîndu-și peste cîmpie țesătura razelor roșietice și prelungi. MIHALE, O. 454. Dincolo de apă, pe colinele dinspre asfințit, se întind ogoarele Mălurenilor. SADOVEANU, M. C. 182. Cerul asfințitului se umplu, emoționant, cu trupul Ceahlăului. IBRĂILEANU, A. 160. Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. încet se desfac și s-aștern pe văi perdele de umbră. VLAHUȚĂ, O. AL. I 115.

ASFINȚIT s. n. 1. Faptul de a asfinți; timpul cînd apune soarele. ♦ Fig. Declin, sfîrșit. 2. Loc unde asfințește soarele; apus, vest.

ASFINȚIT n. 1) v. A ASFINȚI. 2) Parte a orizontului unde apune Soarele; apus; vest. 3) Timpul zilei când apune Soarele; apus. 4) fig. Partea cu care se termină sau se încheie ceva; declin; sfârșit. 5) Punct cardinal care corespunde acestei părți a orizontului; apus; vest; occident. 6) Spațiu geografic situat în această parte a orizontului; apus; vest; occident. /v. a asfinți

asfințit n. 1. apus: soarele acum cu mărire se pleacă cătr’ asfințit NEGR.; 2. fig. disparițiune treptată: privește fără spaimă l’al vieții asfințit AL.

asfințít și (maĭ rar) sfințít n., pl. urĭ. Apus.

asfințita sf vz asfințit¹

sfințit^2[1] sn vz asfințit

❍ASFINTE sf. Mold. (TKT.) = ASFINȚIT: pe la ~a soarelui [asfinți].

asfințit s. n., pl. asfințituri

!asfințit s. n., pl. asfințituri

asfințit s. n., pl. asfințituri (și asfințite în loc. adv. pe ~)

ASFINȚIT s. 1. v. apus. 2. v. înserare. 3. v. vest.

ASFINȚIT s. 1. apus, asfințire, (livr.) crepuscul, declin, (rar) apunere, (pop.) scapăt, scăpătare, scăpătat. (~ soarelui.) 2. amurg, apus, înserare, seară, (livr.) crepuscul, (înv. și pop.) murg, (pop.) înmurgit, scăpătat, sfințit, (reg.) murgit, (prin Mold. și Munt.) murgilă, (înv.) sfințire. (S-a lăsat ~.) 3. apus, vest, (înv. și pop.) sfințit, (pop.) scăpătat, soare-apune, (înv. și reg.) scapăt, (reg.) scăpătiș. (Se îndreaptă către ~; punctul cardinal numit ~.)

Asfințit ≠ est, orient, răsărit