aspirare sf [At: ALEXANDRESCU, M. 84 / Pl: ~rări / E: aspira] 1 Inspirare. 2 Inhalare a unor substanțe Si: aspirat¹ (2). 3 Tragere a aerului sau apei cu o pompă Si: aspirat¹ (3). 4 (Muz) Introducere a sunetului „h” între secvențele vocalice ale unui cuvânt Si: aspirat¹ (4). 5 (Fon) Rostire a unui sunet astfel încât, înainte sau simultan cu el, coardele vocale având poziția de inspirație, să apară o spirantă laringală, notată aproximativ prin litera „h” Si: aspirat¹ (5). 6 (Înv) Aspirație (5).

*ASPIRARE, *ASPIRAȚIUNE, *ASPIRAȚIE sf. 1 Faptul de a aspira, tragerea aerului în plămîni ¶ 2 📻 Ridicare a apei într’un tub prin facerea vidului ¶ 3 Gînd, dorință de a ajunge la ceva, de a se ridica, năzuință: dorința de a se sui pe treptele sociale este o aspirațiune naturală a omului (I.-GH.) ¶ 4 📖 Rostire a unui sunet din gît; semnul aspirațiunii, spirit aspru 👉 SPIRIT [fr. < lat.].

ASPIRARE, aspirări, s. f. Acțiunea de a aspira și rezultatul ei. 1. Tragerea aerului în plămîni; tragerea în sus a unui lichid cu ajutorul unei pompe. 2. Fig. (Rar) Aspirație, năzuință. D-acolo adînca acea aspirate Spre bunuri ascunse. ALEXANDRESCU, M. 84.

ASPIRARE, aspirări, s. f. Acțiunea de a aspira și rezultatul ei.

ASPIRARE s.f. Acțiunea de a aspira și rezultatul ei; aspirație. [< aspira].

*ASPIRAȚIUNE... 👉 ASPIRARE.

aspirare s. f., g.-d. art. aspirării; pl. aspirări

aspirare s. f., g.-d. art. aspirării; pl. aspirări

aspirare s. f., g.-d. art. aspirării; pl. aspirări

ASPIRARE s. v. inhalare.

ASPIRARE s. înhalare, inhalație. (~ unei substanțe medicamentoase.)