asuda [At: URECHE, ap. LET. I, 98/93 / Pzi: asud și (rar) ~dez / E: ml assudare] 1 vi (D. oameni și animale) A secreta sudoarea prin porii pielii Si: a transpira, (pop) a înăduși. 2 vi (Îe; irn) A ~ sub limbă A-i fi frig. 3 vi (Îae; irn) A se lăuda că a muncit mult, fără să fi făcut mare lucru. 4 vi (Îe; irn) A nu-i ~ nici limba A acuza de lene un om foarte muncitor. 5 vi (Îe) A nu ~ de vorba cuiva A nu-i păsa de vorba cuiva. 6 vi (Îe) A-i ~ cuiva urechea pentru ceva A aștepta cu nerăbdare o veste. 7 vi (Fig; d. obiecte) A se aburi. 8 vi (Fig; d. oameni) A-și da silința. 9 vtf (Rar) A face pe cineva să asude. 10 vtf (Fig) A-i da cuiva mult de lucru. corectat(ă)

ASUDA (-ud) I. vb. intr. 1 A se acoperi de sudoare, a năduși: bietul Romîn asuda bătînd cu prăjina în boii lui (ALECS.); Fig.: a nu ~ de ceva, a nu-i păsa de ceva, a nu-și face inimă rea de ceva; proverb: ~ sub limbă (ZNN.), se zice, în bătaie de joc, de cei ce se vaită că au muncit mult, pe cînd de fapt nu au făcut nimic; Fig.: a-i ~ urechea pentru ceva (ZNN.), a aștepta o veste cu nerăbdare ¶ 3 pr. ext. A scoate umezeală, a lăsa aburi: dădu Dumnezeu un soare de frigea pămîntul și asudau pietrele (DLVR.); aburii se ridică... de pe mămăliga ce asudă pe fund (VLAH.) ¶ 4 Fig. A munci din greu, a-și da toată silința, a osteni mult pentru a căpăta ceva, pentru a ajunge la ceva: Alții luptă și asudă, Iar izbînda e a lui (VLAH.). II. ‡vb. tr. A face să îndure multe, a face viața grea cuiva, a căzni: i-au și supus sub jugul lor, de cîteva ori i-au asudat, rocoșindu-se (GR.-UR.) [lat. assudare].

ASUDA, asud, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A secreta sudoare prin porii pielii; a transpira, a năduși. Asuda cumplit; și noaptea storcea prosoape ude. BART, E. 380. Cîteodată asuda noaptea, și dimineața se scula obosit, indispus, buimac și cu gura rea. VLAHUȚĂ, O. AL. 90. Deodată dinții crîșcau, Din ochișori lăcrămau, Pe trupușor asudau... Și nimic nu mai ziceau. TEODORESCU, P. P. 264. ◊ Expr. A asuda sub limbă, se zice în bătaie de joc despre cei care se plîng că le e cald pentru că ar fi muncit din greu, cînd, în realitate, nu au făcut nimic. ◊ Tranz. Fig. Trecutul meu asudă lacrimi. BENIUC, V. 149. ♦ Fig. (Despre obiecte) A se aburi. Ferestrele asudă. Pereții asudă. ♦ Fig. A scoate aburi. Aburii se ridică molatici în tavan de pe mămăliga ce asudă pe fund. VLAHUȚĂ, O. A. 97. 2. Fig. A se osteni, a se obosi, a se trudi, a se nevoi. Voi, carii sînteți îmboldiți Spre-a artelor cultură Și asudați și vă trudiți Muncind literatură. VĂCĂRESCU, P. 351. ♦ A munci. Știința își va pune toate bunurile în slujba celor ce asudă. CAMILAR, TEM. 78. Cînd a venit vremea secerișului, Obăienii asudau pe lanurile Mîndreștilor. SANDU-ALDEA, U. P. 99. – Prez. ind. și: (neobișnuit) asudez (DELAVRANCEA, H. T. 36).

ASUDA, asud, vb. I. Intranz. 1. A secreta sudoare; a transpira, a năduși. ◊ Expr. (Ir.) A asuda sub limbă, se zice despre cei care se plîng că au muncit din greu, fără să fi făcut, în realitate, (mai) nimic. ♦ A se aburi. Pereții asudă. 2. Fig. A se obosi, a se osteni, a se trudi; p. ext. a munci. – Lat. assudare.

A ASUDA asud intranz. 1) A elimina sudoare; a transpira. 2) (despre obiecte de sticlă, pereți etc.) A se acoperi cu aburi; a se aburi. 3) fig. A obosi muncind; a se trudi. /<lat. assudare

asudà v. 1. a scoate prin porii pielii o umoare apoasă; 2. a face să asude; 3. fig. a obosi, a se trudi. [Lat. ASSUDARE]. ║ n. sudoare; asudul calului, plantă numită și dârmotin.

ASUDAT I. adj. 1 p. ASUDA ¶ 2 Fig. ‡Trecut prin multe necazuri, încercat: mai ~ și mai zbuciumat sînt (CANT.). II. ASUDAT sbst. Faptul de a asuda.

2) asúd, a -á, v. intr. (lat. ex-súdo, -sudáre, it. sudare, pv. cat. pg. suar, fr. suer, sp. sudar. V. sud 4). Scot pin poriĭ peliĭ, din pricina călduriĭ, o umoare ca apa. Mă aburesc: geamurile aŭ asudat. Fig. Mă trudesc: mult am asudat pîn’am reușit. V. tr. Fac să asude: mĭ-aĭ asudat calu.

asuda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. asud, 2 sg. asuzi, 3 asudă; conj. prez. 1 sg. să asud, 3 să asude

asuda (a ~) vb., ind. prez. 3 asudă

asuda vb., ind. prez. 1 sg. asud, 3 sg. și pl. asudă

asuda (asud, asudat), vb. – A năduși, a transpira. – Mr. asud, megl. sud. Lat. assūdāre (Pușcariu 155; Candrea-Dens., 107; REW 3076; DAR; cf. Rosetti, I, 163); reprezentanții romanici derivă de la lat. sudare. – Der. asud, s. n. (transpirație; pisică, Ononis hircina); asudător, adj. (sudorific); asudătură, s. f. (sudoare); asudoare, s. f. (Trans., sudoare).

ASUDA vb. v. munci, obosi, osteni, trudi.

ASUDA vb. 1. v. transpira. 2. a se aburi. (Pereții ~.)

ASUDA vb. 1. a (se) înnăduși, a năduși, a transpira. 2. a se aburi. (Pereții ~.)

asuda vb. v. MUNCI. OBOSI. OSTENI. TRUDI.

ASUDA vb. (Mold., Ban., Trans. N) A transpira. A: Că cine nu ari pîră de nebun pre acela drumățu mărgînd în cale, asudînd și merge cîntînd și obîrșind calea, îndată ari lăcrăma? NCCD, 257. C: Asud. Sudo. AC, 329. Trupu-mi de gînduri mi-asudă, Din ochi lacrime mă udă. CÎNTECE, 2^v; cf. LEX. MARS., 200, 247. ♦︎ A face pe cineva să nădușească dîndu-i mult de lucru; a chinui, a asupri. A: Mai apoi, de i-au și supus supt giugul lor [turcii pe moldoveni], de cîteva ori i-au asudat, rocoșindu-se. URECHE. Etimologie: lat. assudare.

asuda, asud, v.i. A transpira, a năduși. – Lat. assudare „a asuda” (CDDE, MDA).

asuda, asud, vb. intranz. – A transpira, a năduși. – Lat. assudare „a asuda” (Șăineanu, Pușcariu, CDDE, MDA).