BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți pentru a zădărnici o acțiune, un plan. (Reg.) A da (ca câinele) prin băț = a fi extrem de insistent, de obraznic. A rămâne cu traista-n băț = a sărăci. A-și lua traista-n băț = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept, țeapăn, rigid. Stă băț. 2. Fig. Lovitură dată cu bățul (1). 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea diferitelor unelte, mașini etc. Bățul ițelor. – Et. nec.

băț [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 87 / Pl: bețe și (înv) ~uri / E: nct] 1 sn Bucată de lemn lungă și subțire (tăiată dintr-o ramură dreaptă de copac) cu diverse întrebuințări. 2 sn (Pfm; îe) A pune (cuiva) bețe în roate A face (cuiva) dificultăți spre a zădărnici o acțiune, un plan. 3 sn (Reg; pop; îe) A da (ca câinele) prin ~ A fi foarte insistent. 4 sn (Reg; îae) A fi foarte obraznic. 5 sn (Reg; îe) A rămâne cu traista-n ~ A sărăci. 6 sn (Pop; îe) A-și lua traista-n ~ A porni la drum. 7 a (Reg; îe) A feșteli ~ul A se face de râs. 8 sn (Reg; îe) A pipăi vorba cu ~ul A căuta ceartă. 9 av (Pfm) Drept și rigid. 10 sm (Îlav) De-a ~ul Pus pe ceartă. 11 sn (Pex) Lovitură dată cu bățul (1). 12 sn (Pan) Axul umbrelei. 13 sn Vergea la vatalele războiului de țesut. 14 sn Pana de răsucit a ferăstrăului de mână.

băț s.n. 1 Bucată de lemn lungă și subțire (tăiată dintr-o ramură de copac), cu diverse întrebuințări. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți (pentru a zădărnici o acțiune sau un plan). A-și lua traista în băț = a pleca. A rămîne cu traista în băț = a sărăci. A vorbi (sau a răspunde) de-a bățul = a vorbi (sau a răspunde) în răspăr. (pop.) A da (ca cîinele) prin băț = a fi foarte îndrăzneț, necumpătat și obraznic. La o aruncătură de băț v. aruncătură. O azvîrlitură (de băț) v. azvîrlitură. Caută a băț v. căuta. Tinerețe-n două bețe v. tinerețe. Cu traista în băț sau traistă-n băț v. traistă. La (sau ca de) o (ori două, trei etc.) zvîrlitură (sau zvîrlituri) de băț v. zvîrlitură. ♦ (adv.) Drept, rigid. Stă băț. 2 Ext. Lovitură dată cu bățul. A primit zece bețe la palmă. 3 Băț de chibrit = chibrit. ◊ Expr. Nici (măcar) un băț de chibrit = nimic. 4 Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea unor obiecte, unelte, mașini etc. Bețele tobei. • pl. bețe. /etimol. nec.

BĂȚ (pl. bețe) sn. 1 Nuia groasă, vargă de lemn, uneori noduroasă și cu măciucă, de care se sprijinește cineva cînd umblă, sau cu care se apără la nevoie ¶ 2 pr. ext. Lovitură dată cu bățul, bătaie: i-a tras cîteva bețe pe spinare; știe numai de ~ (PAMF.), te ascultă numai cînd îl bați, se sperie numai de bătaie ¶ 3 Bețișor: dă-mi un ~ de chibrit; de aci, Maram. (VIC.): un ~, un chibrit ¶ 4 Din expr. a sta drept, țeapăn ca un ~, s’a născut locuțiunea eliptică a sta ~, a sta țeapăn, a sta bățos: stăpînindu-se și stînd ~ înaintea lui (EMIN.); de aci, ~, adv. cu înțelesul de țeapăn: purtau mai toți... cravată liliachie și guler scrobit ~, înalt peste urechi (I.-GH.) ¶ 5 proverb: Dumnezeu nu bate cu ~ul, se zice cînd dă peste cineva o nenorocire mare (adică Dumnezeu, cînd vrea să pedepsească pe om, îl face să simtă urgia cerească); – a pune bețe în roate cuiva, a face cuiva încurcături, a-i zădărnici planurile, a-i pune tot felul de piedici ca să nu poată izbuti; – a-și lua traista ’n ~, a se găti de plecare, a porni la drum; – a rămînea cu traista ’n ~, a sărăci de tot, a ajunge pe drumuri; – a da prin ~ (CRG.), a da Ia om fără ~ (ALECS.), a fi fără rușine, foarte obraznic, prea îndrăzneț; – a vorbi tot de-a bățul (VOR.), a vorbi răstit, gata de ceartă.

BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți pentru a zădărnici o acțiune, un plan. (Reg.) A da (ca câinele) prin băț = a fi extrem de insistent, de obraznic. A rămâne cu traista-n băț = a sărăci. A-și lua traista-n băț = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept țeapăn, rigid. Stă băț. 2. Fig. Lovitură cu bățul (1). 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea diferitelor unelte, mașini etc. Bățul ițelor. – Et. nec.

BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire, tăiată de obicei dintr-o ramură de copac și avînd diverse întrebuințări. V. bîtă. Ședea ghemuit pe scara vagonului, cu un băț strîns subsuoară. DUMITRIU, N. 6. Iată vine-un sol de pace c-o năframî-n vîrf de băț. EMINESCU, O. I 146. Ajunge un băț la un car dă oale. BUDAI-DELEANU, Ț. 395. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți, a pune piedici, pentru a zădărnici o acțiune sau un plan. A vorbi (sau a răspunde) de-a bățul = a vorbi (sau a răspunde) în răspăr, făcînd pe sfătosul. Numai cantonierul le răspundea de-a bățul, făcîndu-i să rîdă mereu. POPA, V. 105. A da (ca Cîinele) prin băț = a fi din cale-afară de îndrăzneț, impertinent și necumpătat. Iedul cel mare și cu cel mijlociu dau prin băț de obraznici ce erau. CREANGĂ, P. 19. A-și lua traista în băț = a porni la drum. Moșneagul... își ia traista în băț și face cum i-a zis baba. CREANGĂ, P. 74. A rămîne cu traista-n băț = a sărăci, a ajunge la sapă de lemn. ◊ (În comparații și metafore) Domnule! zice ea stăpănindu-se și stînd băț înaintea lui. EMINESCU, N. 90. Purtau... frac cafeniu deschis... cravată liliachie și guler scrobit băț. GHICA, S. 259. ♦ Băț de chibrit = chibrit. Irina bîjbîi cu mîna pe brîul hornei și dădu peste vreo două bețe de chibrituri. BUJOR, S. 106. Nici (sau măcar) un băț de chibrit = nimic. 2. Fig. Lovitură sau bătaie cu bățul. 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea a diferite unelte, mașini etc. Bățul ițelor. Bețele tobei.

BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire avînd diverse întrebuințări. ◊ Băț de chibrit = chibrit. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți, pentru a zădărnici o acțiune, un plan. A da (ca cîinele) prin băț = a fi extrem de îndrazneț, de obraznic. A rămîne cu traista-n băț = a sărăci. A-și lua traista-n băț = a porni la drum. ♦ (Adverbial) Drept, țeapăn. Stă băț în fața lui. 2. Fig. Lovitură sau bătaie cu bățul (1). 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea diferitelor unelte, mașini etc. Bățul ițelor.

BĂȚ bețe n. 1) Bucată de lemn lungă și subțire (cu diferite întrebuințări). * A pune (cuiva) bețe în roate a crea greutăți pentru a zădărnici realizarea unor planuri; a pune piedici. A rămâne cu traista în ~ a ajunge pe drumuri; a se ruina; a fi falit. 2) Lovitură dată cu asemenea bucată de lemn. /Orig. nec.

băț n. baston; a pune cuiva bețe în roată, a-i pune piedici. [Singular abstras din bețe: primitiv *băt (cf. bâtă)].

băț n., pl. bețe (cp. cu bîtă și cu ung. bot, băț, dacă nu maĭ degrabă cu lat. vitium, care, dacă s’ar fi păstrat, ar fi dat băț. P. înț., cp. cu flagel). Baston, bucată de lemn cam ca un baston saŭ ca o vărguță saŭ și maĭ mică: un băț de chibrit. Lovitură de băț: a trage cuĭva un băț.

băț s. n., pl. bețe

băț s. n., pl. bețe

băț s. n., pl. bețe

băț (bețe), s. n. – Bucată de lemn, nuia. Probabil din sl. bičĭ „flagellum”, cf. dubletul bici. Fonetismul nu este clar, dar dificultățile pe care le prezintă nu sînt de netrecut. Pledează în favoarea acestei ipoteze identitatea sensurilor, și absența acestor cuvinte în dialecte. În schimb, celelate explicații date pînă acum, nu par convingătoare. Miklosich, Slaw. Elem., 16, urmat de Cihac, se referă la sl. bŭtŭ „sceptrum” (› rom. bîtă), de unde provine și mag. bot; însă ipoteza sa lasă neexplicată transformarea lui t în ț. DAR pune în legătură cuvîntul băț cu bîtă, ca mai sus, și cu mag. pa(l)ca; pentru dificultățile prezentate de această analogie, cf. Skok, 62. Există și unii care caută explicația în lat. După Pascu, Lat., 256, din lat. *vĭttum, și acesta de la vitta; totuși, rămîne nelămurită alterarea consoanei finale. Scriban se gîndește la vitium, ceea ce este imposibil din punct de vedere semantic. Lausberg, Mundarten, 186, propune lat. vectis, de unde și calabr., basil. bett „baston”; dar fonetismul ridică mari dificultăți. Der. bățos, adj. (fibros; drept, țeapăn; îngîmfat, plin de sine); bețigaș, bețișor, s. n. *dim. al lui băț).

băț în expresii ca a fi băț, a se ține băț (Udrescu, s.v. băț), nu avem substantivul băț, ci o „deraiere” pentru bine (vezi articolul meu citat aici mai sus, p. 12, și reprodus în Scrieri de iei și de azi, p. 161 și urm.).

de băț v. fecioreasca (1).

ARGUMENTUM BACULINUM (lat.) argumentul bățului – Dreptul roman admitea, pentru dovedirea proprietății, atingerea cu bățul a unui lucru. Ironic, indică utilizarea forței drept argument suprem.

băț, bățe, s. n. 1. toc; stilou. 2. condamnare penală. 3. (adol.) o mie de lei. 3. semnătură.

a avea un băț în cur expr. (vulg.) a avea mersul țeapăn

a da prin băț expr. (pop.) a fi foarte obraznic.

a pune bețe în roate (cuiva) expr. a(-i) face (cuiva) greutăți; a sabota planurile cuiva.

a rămâne cu traista-n băț / cu fundul gol expr. a sărăci, a scăpăta.

a se lua în bețe / în coarne (cu cineva) expr. a se certa foarte tare

a sta băț expr. a fi țeapăn.

a-i intra bețele în cur / în fund expr. (vulg. – d. femei) a fi foarte slabă, a avea picioare subțiri.

a-și lua traista-n băț expr. a pleca, a porni la drum.

la o aruncătură / azvârlitură de băț / piatră (de ceva) expr. aproape, nu departe (de ceva).

rahat în ploaie / pe băț expr. 1. lucru de calitate inferioară. 2. persoană insignifiantă.

BĂȚ s. v. spetează.

BĂȚ s., adv. 1. s. nuia, vargă, (reg.) beldie, (Transilv., Bucov. și Mold.) șteap. (L-a atins cu ~ul.) 2. s. coadă, nuia, prăjină, vargă, (reg.) beldie, paliță, prăștină, rudă, sticiu. (~ul undiței.) 3. adv. v. țeapăn.

BĂȚ s., adv. 1. s. nuia, vargă, (reg.) beldie, (Transilv., Bucov. și Mold.) șteap. (L-a atins cu ~.) 2. s. coadă, nuia, prăjină, vargă, (reg.) beldie, paliță, prăștină, rudă, sticiu. (~ undiței.) 3. adv. bățos, drept, rigid, țeapăn. (Stă ~.)

băț s. v. SPETEAZĂ.

BĂȚ. Subst. Băț, bețișor (dim.), bețigaș; bîtă, botă (reg.), palcă (reg.), paliță (reg.), baston, bastonaș (dim ), cîrjă, toiag, toiegel (dim.), ciomag, ciomăgel (dim.), dîrjală (reg.), ceatlău (reg.), moacă (pop.), macău (reg.), bold, strămurare (înv. și pop.), strămurăriță (înv. și pop.); măciucă, măciucuță (dim.), bîzdoacă (reg.), toroipan (reg. și fam.), toropală (reg.), baltag, băltăgel (dim.), ghioagă, buzdugan, stîlpan (rar), topuz. Alpenștoc. Retevei, scurtătură, verdete (reg.). Vargă, vărguță (dim.), vărguliță, vergea, vergeluță (dim.), vergelușă, vergel, nuia, nuielușă (dim.), nuieluță, fuscel, joardă, jordie, jordiță (dim.). Bătător, mîtcă (reg.), brighidău (reg.), îmblăciu; prăjină; făcăleț, melesteu (reg.), mestecău (reg.). Vb. A da (a bate, a arde) cu bățul, a îmboldi, a ciomăgi (fam.), a îmblăti (fig.), a toroipăni (reg.), a buzdugăni (rar). V. armă, bătaie.

băț, bețe, s.n. – Nuia, vergea. – Et. nec. (DEX, MDA).