BĂLTĂREȚ, -EAȚĂ, băltăreți, -e, adj. De baltă; p. ext. din regiunea bălților. ♦ (Substantivat, n. sg. art.) Numele unui vânt călduț, umed, care bate dinspre miazăzi. – Baltă + suf. -ăreț.

băltăreț, ~eață [At: LM / V: (reg) ~rez sm / Pl: ~i, ~e / E: baltă + -ăreț] 1 a De baltă (1). 2 a (Pex) Din regiunea bălților (1). 3-4 sm, a (Vânt) care bate dinspre bălțile (14) Dunării. 5-6 sma, a (Reg) (Vânt) care bate dinspre miazăzi, cald, prielnic pentru recolte și însoțit întotdeauna de o ploaie caldă. 7-8 smf, a (Persoană) care locuiește în regiunea bălților (1). 9 sm (Reg; șîs) porc ~ Porc de talie mare, cu urechi drepte și lungi.

băltăréț, -eáță adj., s.m. 1 adj. De baltă; din regiunea bălților. O parte din fîn era băltăreț. 2 s.m. (art.) Vînt călduț și umed, care bate dinspre miazăzi. Băltărețul suflă dinspre Dunăre. • pl. -eți, -ețe. /baltă + -ăreț.

BĂLTĂREȚ I. adj. De baltă, de lîngă baltă, care trăește prin părțile unde se află bălți: păsări băltărețe; porci băltăreți. II. sm. 🌦 Vînt care suflă dinspre regiunea Dunării; e însoțit mai totdeauna de ploaie caldă: ~ul... aduce căldură și ploaie, mai ales din Aprilie pănă în Octomvrie (PĂC.).

BĂLTĂREȚ, -EAȚĂ, băltăreți, -e, adj. De baltă; p. ext. Din regiunea bălților. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Numele unui vânt călduț, umed, care bate dinspre miazăzi. – Baltă + suf. -ăreț.

BĂLTĂREȚ, -EAȚĂ, băltăreți, -țe, adj. De baltă, din regiunea bălților. V. palustru. Priveai la pruncii tăi din tindă, Arzînd de friguri băltărețe. JEBELEANU, în POEZ. N. 297. O parte din fin era plouat și caii nu-l mîncau bucuros, iar altă parte era băltăreț, amestecat cu șovar și cu mînzoc și nu-l mîncau bucuros boii. SLAVICI, V. P. 55. ♦ (Substantivat, n. sg.) Numele unui vînt călduț umed, care bate dinspre miazăzi. Soarele trecuse de amiază și băltărețul își sporea bîziitul. SADOVEANU, P. M. 41. După apusul soarelui, băltărețul s-a oprit. SLAVICI, V. P. 104. Vîntul băltăreț suflă de la Dunăre. I. IONESCU, M. 62.

BĂLTĂREȚ, -EAȚĂ, băltăreți, -e, adj. De baltă; p. ext. din regiunea bălților. O parte din fîn... era băltăreț (SLAVICI). ♦ (Substantivat, n. sg. art.) Numele unui vînt călduț, umed, care bate dinspre miazăzi. – Din baltă + suf. -ăreț.

BĂLTĂREȚ¹ ~eață (~eți, ~ețe) Care este caracteristic pentru regiunile băltoase; din regiunile băltoase. /baltă + suf. ~ăreț

băltăreț a. de baltă, de lângă baltă. ║ m. 1. locuitor de pe lângă bălți; 2. vânt căldicel ce bate dinspre bălți și aduce ploaie.

băltăréț, -eáță adj. pl. ețĭ, ețe (d. baltă după pădureț. De baltă: păsărĭ băltărețe). Subst. Locuitor de la baltă. S.n. Vîntu cald și ploĭos de sud (Munt.) saŭ de est [R.S.]. V. vînt.

băltăreț adj. m., pl. băltăreți; f. băltăreață, pl. băltărețe

băltăreț adj. m., pl. băltăreți; f. băltăreață, pl. băltărețe

băltăreț adj. m., pl. băltăreți; f. sg. băltăreață, pl. băltărețe

BĂLTĂRÉȚ, -EÁȚĂ (< baltă) adj., subst. 1. Adj. Din regiunea bălților. 2. S. n. art. Vînt local, cald și umed, care suflă din primăvară pînă în toamnă dinspre S (mai ales în SE țării) în reg. bălților Dunării. 3. S. m. Rasă primitivă locală de porci, pe cale de dispariție, din lunca inundabilă a Dunării.

băltăreț, eață, băltăreți, -e, s. m., s. f., adj. 1. naiv, credul. 2. străin.