babcă¹ sf [At: DA ms / Pl: ~bce și băbci / E: ucr, rs, pn бaбaica] (Agr; Buc) Mică nicovală, bătută într-un țăruș de lemn înfipt în pământ, pe care cosașii își bat coasa Cf: batcă¹, bătălâie.

babcă (-ăbci), s. f. – Nicovală de mînă folosită de secerători. – Var. batcă. Pol., rut., rus. babka, cf. babă (DAR). Var. se explică prin influența vb. a bate.