BALANSARE, balansări, s. f. Acțiunea de a (se) balansa; legănare, balans, pendulare – V. balansa.

balansare sf [At: DA / V: -țare / Pl: ~sări / E: balansa] 1 Oscilare în jurul unui centru de echilibru Si: legănare, clătinare, (înv) doinare. 2 Mișcare când într-o parte, când într-alta Si: balansat¹ (2), legănare, hâțânare, pendulare. 3 Nehotărâre. 4 Compensare a unui lucru cu altul, ajungându-se la un echilibru Si: balansat¹ (4), cumpănire, echilibrare. 5-7 Echilibrare a pârtilor unei balanțe, ale unui decont Si: balansat¹ (5-7). 8 (Înv; imp) Contrabalansare.

balansáre s.f. Acțiunea de a balansa și rezultatul ei; legănare. • pl. -ări. și (înv.) balanțáre s.f. /v. balansa.

BALANSARE, balansări, s. f. Acțiunea de a (se) balansa; legănare, balans, pendulare. – V. balansa.

BALANSARE, balansări, s. f. Acțiunea de a (se) balansa; legănare, oscilare, pendulare, balans. Balansarea ritmică a pendulului. ▭ Fundul dubei, în balansările ei, părea că se înalță spre el ca o răscolire de pămînt, amenințîndu-l. SAHIA, N. 84. În balansările sale regulate, bula atinge ușor suprafața nisipului. SAHIA, U.R.S.S. 57.

BALANSARE, balansări, s. f. Acțiunea de a (se) balansa; legănare, oscilare.

BALANSARE s.f. Acțiunea de a (se) balansa; oscilare. [< balansa].

balanțare sf vz balansare

balanțáre s.f. v. balansare.

balansare s. f., g.-d. art. balansării; pl. balansări

balansare s. f., g.-d. art. balansării; pl. balansări

balansare s. f., g.-d. art. balansării; pl. balansări

BALANSARE temă practică de formare în planorism prin care elevul pilot învață să coordoneze mișcarea laterală a manșei cu cea a palonierului.

BALANSARE s. balans, clătinare, legănare, oscilare, oscilație, pendulare.

BALANSARE s. balans, clătinare, legănare, oscilare, oscilație, pendulare.