BARABOI, baraboi, s. m. 1. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori albe, cu rădăcină comestibilă în formă de bulb; alunele. (Chaerophyllum bulbosum). 2. Dans țărănesc asemănător cu hora; melodia după care se execută acest dans. – Din bg. baraboj, magh. barabolya.

BARABOI ~ m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă și cu rădăcina comestibilă în formă de bulb. [Art. baraboiul; Sil. -ra-boi] /<bulg. baraboj

baraboi s. m., pl. baraboi, art. baraboii

baraboi (-i), s. m. – 1. Plantă, alunele (Chaerophyllum bulbosum). – 2. Cartof. – Var. barabulă, s. f. (cartof). Mag. baraboly „plantă, alunele” (Cihac, II, 479; DAR), cf. și bg. baraboj „cartof”, rut. barabolja, „cartof”. Pare a fi avut loc o contaminare cu numele Brandenburg, regiune de unde se importau cartofi în cantități mari (Philippide, Principii, 109; Borcea 177; Tiktin; Berneker 81; DAR), sau mai curînd cu germ. Grundbirne (› rut. bandurka „cartof”), în bandraburcă sau brandaburcă, s. f. „cartof”. Cf. și ceh. brambor, rut. mandiburka „cartof”.

BARABOI s. (BOT.; Chaerophyllum bulbosum) (reg.) alunele (pl.), gușnică, (prin Transilv.) maranioi.

BARABOI s. v. cartof, cărbune, clopoței.