BASAMAC, (2) basamace, s. n. 1. Rachiu (colorat) de calitate inferioară. 2. Sort de basamac (1). – Cf tc., sb. basamak „grad”.

basamac¹ sn [At: ȘEZ. III, 65 / Pl: ~ace, (rar) ~uri / E: mg basszam a...] (Pop) 1 Rachiu de calitate inferioară (din spirt de cereale amestecat cu apă) Si: (pop) holercă, pocirlă, poșircă, tărâș. 2 (Fig) Lovitură puternică.

basamác¹ s.n. (pop.) 1 Rachiu (colorat) de calitate inferioară. 2 Fig. Lovitură puternică. • pl. -ce, -uri. /<tc., srb. basamak „grad”.

BASAMAC¹ (pl. -acuri) sn. 🍸 Rachiu prost amestecat cu multă apă.

BASAMAC, basamace, s. n. Rachiu (colorat) de calitate inferioară. – Cf. tc., scr. basamak „grad”.

BASAMAC s. n.. Rachiu de calitate inferioară, uneori colorat (făcut din spirt de cereale amestecat cu apă); holercă. Guri cu dinți negri se strîmbau spre dînșii, cerînd basamac. CAMILAR, N. II 321. A turnat la începutul ospățului basamac verde în pahare. PAS, Z. I 45. Uite așa umbla cu paiacele și cu basamacu-n cap, cînd fu la alegeri, de-a spart capu lui bietu Guță Băncuță. CARAGIALE, O. II 256.

BASAMAC s. n. Rachiu (colorat) de calitate inferioară; holercă. – Comp. tc., sb. basamak „grad”.

BASAMAC ~ce n. 1) Rachiu de calitate inferioară, obținut în condiții casnice. 2) la pl. Sorturi ale acestei băuturi. /<turc. basamak

basamac n. rachiu de bucate, ieftin și vătămător. [Probabil din înjurătura ungurească: bassama!].

basamác n., pl. e și urĭ (turc., sîrb. basamak, treaptă, grad, adică „rachiŭ de grad mic”). Rachiŭ prost, spirt cu apă.

basamac (pop.) s. n., (sorturi) pl. basamace

basamac (pop.) s. n., (sorturi) pl. basamace

basamac (sorturi) s. n., pl. basamace

basamac (basamace), s. n. – Rachiu de prune de proastă calitate. Tc., sb. basamak „grad” (Scriban) se referă la gradarea scăzută a alcoolului conținut în băutură.

basamac, s. n. sg. 1. rachiu colorat de calitate inferioară. 2. (deț.) deținut influent.

BASAMAC s. holercă, (reg.) trăscău.

BASAMAC s. holercă, (reg.) trăscău. (Un clondir de ~.)