BELȘUG, belșuguri, s. n. Cantitate îndestulătoare de bunuri (necesare traiului); abundență, bogăție, îmbelșugare. ◊ Loc. adv. Din belșug = în cantitate mare, din plin. [Var.: (reg.) bielșug, bilșug s. n.] – Din magh. böség.^[1]

belșug sn [At: VARLAAM, C., ap. DA / V: bie-, bil-, (înv) bevșag, bevș-, birș-, bișag, biș-, biușag, biușig, biuș-, bivșag, bivș- / Pl: (rar) ~uri / E: mg böség] 1 Cantitate mare de bunuri necesare traiului Si: abundență, bogăție, îmbelșugare Cf berechet, har, prisosință, sațiu, sloată, spor. 2 (Îlav) Din ~ În cantitate mare.^[1]

belșug s.n. Cantitate îndestulătoare de bunuri (necesare traiului); abundență, bogăție. ◊ Loc.adv. Din belșug = din plin; în cantitate mare. • și (reg.) bielșug, bilșug, bivșug s.n. /<magh. bőség.

BELȘUG (pl. ‼ -uguri) sn. Îndestulare, prisosință, abondanță, îmbelșugare: ei nu se puteau sătura văzînd atîta ~ în casa lor (ISP.); din ~, în mare cantitate, cu prisosință [ung. bőség].

BELȘUG s. n. Cantitate îndestulătoare de bunuri (necesare traiului); abundență, bogăție. ◊ Loc. adv. Din belșug = în cantitate mare, din plin. [Var.: (reg.) bielșug, bilșug s. n.] – Din magh. böség.^[1]

BELȘUG s. n. (În opoziție cu lipsă; uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Cantitate mare de bunuri materiale care depășește ceea ce e necesar; abundență; prisos, îmbelșugare, bogăție. Mai mulțumim partidului o dată, Și mulțumim la toți care-l conduc, Și o să dăm producție bogată, Să fie pace bună și belșug! DEȘLIU, M. 72. Era o mîngîiere belșugul de apă din primăvara blîndă, plină de făgăduinți. CĂLUGĂRU, O. P. 212 Luați [birul] de la ăi mari, cu pătulele pline. Pe ei seceta nu i-a lovit, căci au hrană din anii de belșug. PAS, L. I 17. Se vede c-o început a fi belșug în țară despre tagma patrioților. ALECSANDRI, T. 571. ◊ Fig. E-atît belșug de viață puternică și trează În oamenii, aceștia. DEȘLIU, în POEZ. N. 166. ◊ Loc. adv. Din belșug = din plin, cu prisosință, în cantitate mare. Semănăturile de toamnă au răsărit din belșug. SAHIA, U.R.S.S. 95. Din belșug să ai toate și totuși fără cheltuială nu poți să ții o casă. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 130. – Variante: bielșug (SADOVEANU, Z. C. 145, CREANGĂ, P. 330), bilșug (DELAVRANCEA, S. 219, ODOBESCU, S. A. 110) s. n.

BELȘUG s. n. Cantitate mare de bunuri materiale care depășește ceea ce e necesar; abundență, prisos. ◊ Loc. adv. Din belșug = în cantitate mare, din plin. [Var.: bielșug, bilșug s. n.] – Magh. böség.^[1]

BELȘUG ~uri n. Cantitate de bunuri care întrece cu mult necesitățile obișnuite; abundență; îndestulare. * Din belșug a) în cantitate mare; mult; b) din plin; cu prisosință. /<ung. bölség

belșug n. abundanță, îndestulare: trăiește în belșug. [Ung. BÖLSÉG].

belșúg, bĭelșúg și bilșúg n., pl. urĭ (ung. bölség, bóvség, böség. V. biŭ). Abundanță, îmbelșugare: a trăi în belșug. Din belșug, (vechĭ și de biŭ), în abundanță, cu îmbelșugare, mult: avem lemne din belșug. – În Olt. bișág. Vechĭ bișúg, biŭșúg, bivșúg, bevșúg, bivșág.

beușag sn vz belșug

beușug sn vz belșug

bevșag sn vz belșug

bevșug sn vz belșug

bielșug sn vz belșug

bilșug sn vz belșug

birșug sn vz belșug

bișag sn vz belșug

bișug sn vz belșug

biușag sn vz belșug

biușig sn vz belșug

biușug sn vz belșug

bivșag sn vz belșug

bivșug sn vz belșug

bielșug s.n. v. belșug.

bilșug s.n. v. belșug.

bivșug s.n. v. belșug.

BIELȘUG = BELȘUG.

❍BILȘUG – BELȘUG.

BIȘAG = BELȘUG.

BIUȘAG (pl. -guri) sn. Olten. Trans. Maram. = BELȘUG [ung. böség].

BlȘUG 👉 BELȘUG.

BILȘUG s. n. V. belșug.

bevșúg V. belșug.

bĭelșug V. belșug.

bilșúg V. belșug.

bișág V. belșug.

bișúg V. belșug.

biŭșúg V. belșug.

bivșág, bivșúg V. belșug.

belșug s. n., pl. belșuguri

belșug s. n., pl. belșuguri

belșug s. n., pl. belșuguri

belșug

belșug, -guri.

belșug (belșuguri), s. n. – Abundență, bogăție, îmbelșugare. – Var. bi(e)șug, bi(v)șug, biușug, bișag, etc., toate înv. Mag. bőseg (Cihac, II, 481). – Der. belșugos, adj. (abundent); îmbelșuga, vb. (a face să devină îmbelșugat); îmbelșugat, adj. (abundent, bogat).

BELȘUG s. 1. abundență, bogăție, îmbelșugare, îndestulare, prisos, (rar) afluență, mănoșie, răsfăț, risipă, (livr.) opulență, profuziune, (pop.) jertfă, (prin Olt.) temei, (înv.) sătul, săturare, spor. (~ de bunuri.) 2. v. bunăstare.

BELȘUG s. 1. abundență, bogăție, îmbelșugare, îndestulare, prisos, (rar) afluență, mănoșie, răsfăț, risipă, (livr.) opulență, profuziune, (pop.) jertfă, (prin Olt.) temei, (înv.) sătul, săturare, spor. (~ de bunuri.) 2. bogăție, bunăstare, prosperitate, (pop.) pricopseală, (Transilv.) prindoare, (înv.) salut, scumpete, scumpie, spor, (fig.) înflorire. (~ în care se afla.)

Belșug ≠ mizerie, sărăcie

A trăi ca un bimbașa – e o expresie prin care se înțelege „a trăi în belșug”. Expresia vine de la numele unui faimos căpitan de arnăuți din timpul zaverei (1821), Bimbașa Sava, care se îmbogățise de pe urma hoților la drumul mare, pe care avea misiunea să-i prindă; și făcînd averea ușor, își îngăduia să trăiască pe picior mare. IST.

biușug, biușuguri, (bdiușig, biușâg), s.n. (reg.) Belșug, prosperitate: „Și așa a trăit cu bdiușig ani de-a rândul” (Lenghel, 1979: 199). – Din magh. böseg „belșug” (Scriban, MDA).

biușug, biușuguri, (bdiușig, biușâg), s.n. – (reg.) Belșug, prosperitate: „Și așa a trăit cu bdiușig ani de-a rândul” (Lenghel, 1979: 199). – Din magh. böseg „belșug” (Scriban, MDA).

biușug, -uri, (bdiușig, biușâg), s.n. – Belșug, prosperitate: „Și așa a trăit cu bdiușig ani de-a rândul” (Lenghel 1979: 199). – Din magh. böseg „belșug”.