beteșug sn [At: CORESI, ap. GCR I, 26/7 / V: ~șig, ~șag, (îrg) ~tegșig, ~tegșâg / Pl: ~uri / E: mg betegség] 1 (Trs; înv) Boală. 2 (Mol; înv) Boală epidemică mortală. 3 (Mun; înv) Boală ce produce handicap fizic. 4 (Pop) Infirmitate. 5 (Pop; rar) Epilepsie. 6 (Fig) Defect moral Si: cusur. 1 (Fig) Defecțiune.

beteșug s.n. 1 (pop.) Infirmitate, invaliditate. ♦ Fig. Defect moral; cusur. Răbdarea asta, cu anii, i-a devenit beteșug (CAM.). ♦ Fig. Defecțiune. Motorul mașinii are un beteșug. 2 (reg.) Boală. Beteșug de tuse. • pl. -uri. /<magh. betegség.

BETEȘUG, Maram. Oaș. BETEȘIG (pl. -guri) sn. 🩺 1 Vătămătură (la o parte a trupului) ¶ 2 Mold. tr.-Carp. Boală [ung. betegség].

BETEȘUG, beteșuguri, s. n. 1. Defect corporal; infirmitate. Se pregătea să-și meșterească beteșugurile unei pleoape. GALAN, Z. R. 157. Cunoșteau după dinți gloaba. Ii găseau beteșugul dintr-o ochire. PAS, L. I 58. Un om în puterea vîrstei, frumos în puterea cuvîntului, voinic, fără nici un beteșug. HOGAȘ, DR. 239. ◊ Fig. Dacă îi spune sunetul că s-a slăbit un șurub, caută beteșugul, îngenunche lîngă linie, scoate cheia, strînge șurubul slab. STANCU, D. 274. ♦ Fig. Defect moral, cusur. Răbdarea asta, cu anii, i-a devenit beteșug. CAMILAR, TEM. 272. Sentimentalismul lui era un beteșug ridicol. BART, E. 200. 2. (Mai ales în Transilv.) Boală. Doftorul pricepe la de astea, de-ale beteșugului și de-ale morții. RETEGANUL, P. III 83.

BETEȘUG, beteșuguri, s. n. 1. Infirmitate. ♦ Fig. Defect moral; cusur. 2. (Reg.) Boală. – Magh. betegség „boală”.

BETEȘUG ~uri n. 1) Neajuns fizic; infirmitate. 2) fig. Defect care împiedică buna funcționare a unei mașini, a unui aparat sau a unui mecanism. 3) fig. Proces patologic care tulbură echilibrul normal al organismului; boală. /<ung. betegség

beteșug n. boală: beteșug de tuse. [Ung. BETEGSÉG].

beteșúg n., pl. urĭ (ung. betegség). Infirmitate.

betegșâg sn vz beteșug

betegșig sn vz beteșug

beteșag sn vz beteșug

beteșig sn vz beteșug

beteșug (pop.) s. n., pl. beteșuguri

beteșug (pop.) s. n., pl. beteșuguri

beteșug s. n., pl. beteșuguri

BETEȘUG s. v. afecțiune, boală, cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, infirmitate, insuficiență, invaliditate, lacună, lipsă, maladie, meteahnă, nărav, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.

beteșug s. v. AFECȚIUNE. BOALĂ. CUSUR. DEFECT. DEFICIENȚĂ. IMPERFECȚIUNE. INFIRMITATE. INSUFICIENȚĂ. INVALIDITATE. LACUNĂ. LIPSĂ. MALADIE. METEAHNĂ. NĂRAV. NEAJUNS. PĂCAT. SCĂDERE. SLĂBICIUNE. VICIU.

BETEȘUG s. n. v. beteșig. substantiv neutru

beteșug, s.n. v. beteșig.

BETEȘIG s. n. (Ban., Criș., Trans. SV) Boală. Întristat de beteșugul sau boala featei sale. SICRIUL DE AUR, apud TEW. Boalele ceale multe și beteșigurile și ustăneala le vindecă somnul. MOL. 1695, 94^r. Infirmitas. Betegsigul. Betegségh. LEX. MARS., 217. Invaletudo. Betegsigul. Betegségh. LEX. MARS., 220. Pre noi au pogorîtu toată amărăciunea … și totu beteșigul. MISC. SEC. XVII, 55^v; cf. AGYAGFALVI, apud TEW; MOL. 1676², 112^r; VISKI, apud TEW; MISC. SEC. XVII, 9^r, 183^v; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; OG, 391. Variante: beteșug (SICRIUL DE AUR, apud TEW; MISC. SEC. XVII, 9^r; OG, 391). Etimologie: magh. betegség. Vezi și beteag, betejeală, beteji, betejie, betejit, betejune, nebetejit. Cf. betejeală (1). substantiv neutru

beteșig, beteșiguri, (beteșâg, beteșug), s.n. (reg.; med.) 1. Boală: „În anul Domnului 1815, în 22 de zile ale lui martie, fiind în beteșug, Ofrim Ioan au dat un Ceaslov de Blaj, pomană la sfânta beserică ce bătrână” (Socolon, 2005: 173). 2. Epilepsie; baiu cel mare. 3. Infirmitate. – Din magh. betegség „boală” (MDA).

beteșig, beteșiguri, (beteșâg, beteșug), s.n. – (reg.; med.) 1. Boală: „Adă-mi vin din fogodău, / M-o luat beteșug greu” (Bilțiu, 2006: 107). 2. Epilepsie; baiu cel mare. 3. Infirmitate. – Din magh. betegség „boală” (MDA).

beteșig, -uri, (beteșâg, beteșug), s.n. – (med.) 1. Boală. 2. Epilepsie; baiu cel mare. 3. Infirmitate. – Din magh. betegség „boală” (MDA).