bocire sf [At: NEGRUZZI, S. I, 147 / Pl: ~ri / E: boci¹] 1 Exprimare, prin vaiete sau cuvinte, a unei dureri mari Si: bocit¹). 2 Plângere zbuciumată, cu vaiete și tânguiri Si: bocit¹ (2). 3-6 Parte din ceremonialul înmormântării (la țară), când se spun bocete (1-4) Si: bocit¹ (3-6).

bocire s.f. Geamăt, plînset, vaiet; bocit: • pl. -i. /v. boci.

BOCIRE, bociri, s. f. Acțiunea de a (se) boci.

bocire f. fapta de a (se) boci și rezultatul ei; geamăt, plânset, vaiet.

bocire s. f., g.-d. art. bocirii; pl. bociri

bocire s. f., g.-d. art. bocirii; pl. bociri

bocire s. f., g.-d. art. bocirii; pl. bociri

BOCIRE s. 1. v. jelire. 2. v. văitat.

BOCIRE s. 1. jelire, plîngere, plîns, (pop.) jeluială, jeluire. 2. boceală, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plîngere, plîns, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitat, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Ce e ~ asta?)