BOLD¹, bolduri, s. n. (Reg.) 1. Ac cu măciulie, ac cu gămălie. ♦ Vârf ascuțit. ♦ Cui de metal cu măciulie ornamentală. 2. Băț ascuțit cu care se îndeamnă vitele. ♦ Împunsătură, înțepătură (dată cu acest băț). 3. (Înv.) Imbold. 4. (Reg.) Element de construcție în arhitectura populară, în formă de stâlp sculptat, cu vârf ascuțit. – Din sl. bodlĭ „ghimpe”.

bold¹ sn [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: -ă sf / Pl: ~uri / E: vsl болдъ „ghimpe”] 1 Băț ascuțit pentru îndemnarea vitelor Si: (înv) strămurare. 2 (Îe) A da cuiva ~(uri) A îndemna. 3 (Îae) A înțepa. 4 (Îae) A face aluzie la cineva. 5 (Îcs) De-a -u’ Joc de copii Cf de-a boalda, de-a-n boulea. 6 (Fig) Imbold. 7 (Înv) Țepușă folosită ca instrument de tortură. 8 (Înv; la albine) Ac. 9 (Înv) Ghimpe. 10 (Înv) Vârful suliței. 11 (Înv) Cuiul pintenilor. 12 (Reg) Bobic. 13 Obiect ascuțit care se înfige sau se bate în ceva. 14 Ac cu gămălie. 15 (Înv) Bijuterie în formă de bold (14), pentru cap sau corsaj. 16 Caia. 17 (Reg) Cuiul bătut în capul căpățânii de la roată. 18 (Pop) Cui de metal care împodobește plăselele cuțitelor. 19 (Pop) Fierul ce se pune în capul grindeiului. 20 (Reg) Element de construcție în formă de stâlp sculptat, cu vârf ascuțit Cf țeapă, țepușă, săgeată, istum, sulinar, măgar, siston, brâncă. 21 Capătul ascuțit, de jos, al fusului. 22 (Ggf; îvp; îs) -ul cerului Pol. 23 (Tip; îs) ~ de sulă Instrument ascuțit la vârf, cu care se ridică litera spre a corecta greșelile. 24 Gămălie.

bold¹ s.n. 1 Ac cu măciulie, ac cu gămălie. ♦ Vîrf ascuțit. Veneau oamenii... cu pari subțiri, ușori și lungi, ca să le puie bolduri de fier la vîrf (SADOV.). ♦ Cui de metal cu măciulie ornamentală. Paftale cu bolduri (POP.). 2 Ac la unele insecte. 3 Băț ascuțit cu care se îndeamnă vitele. Aoleu! mă doare șoldul, C-a dat în mine cu boldul! (ALECS.). ♦ Împunsătură, înțepătură (dată cu acest băț). Dete bolduri boilor... pînă ce ajunse acasă (POP.). ◊ expr. A da cu boldul în cineva sau a da cuiva bolduri = a necăji, a tachina, a înțepa prin aluzii răutăcioase. 4 Element de construcție în arhitectura populară, în formă de stîlp sculptat, cu vîrful ascuțit. Boldul înalt al locuințelor... de unde luna își făcuse obiceiul să răsară (HOG.). 5 (tipogr.) Bold de sulă = instrument ascuțit la vîrf cu care se ridică litera pentru a corecta greșelile. 6 (înv.) Imbold. Sub boldul unui dor (ALECS.). 7 (reg.) Fier care se pune în capătul fusului morii. • pl. -uri. /<sl. veche бодль „ghimpe”.

BOLD¹ (pl. -duri) sn. 1 Nuia lungă sau băț ascuțit cu care se împung vitele ca să le îndemne la mers, strămurare ¶ 2 fig. Îndemn, îmbold: suferința este un ~ mai mult către perfecționare (BĂLC.) ¶ 3 🐙 Acul insectelor (albinei, viespii, țînțarului) cu care împung ¶ 4 Ghimpe, vîrf ascuțit: ~ul unui pinten (NEGR.); familiar: ~ul Satanei se vede că-i înghimpase (CRG.); fig.: avea la inimă un ~ (MERA) ¶ 5 Mold. Ac cu gămălie ¶ 6 Par ascuțit ce se pune în vîrful caselor țărănești, al corturiIor, etc.: ~ul de la cortul împăratului l-au sfărmat (NEC.) ¶ 7 🐟 Prăjină lungă, cu un petec de piele la capătul de jos, cu care se scormonesc peștii din ascunzători și se mînă către sac sau mreajă ¶ 8 Mold. Cuiu bătut ca podoabă în prăselele cuțitelor: Cu paloșe’n ~uri, Lăsate pe șolduri (TEOD.) [vsl. bodlĭ].

BOLD, bolduri, s. n. (Reg.) 1. Ac cu măciulie, ac cu gămălie. ♦ Vârf ascuțit. ♦ Cui de metal cu măciulie ornamentală. 2. Băț ascuțit cu care se îndeamnă vitele. ♦ Împunsătură, înțepătură (dată cu acest băț). 3. (Înv.) Imbold. 4. (Reg.) Element de construcție în arhitectura populară, în formă de stâlp sculptat, cu vârf ascuțit. – Din sl. bodlı „ghimpe”.

BOLD, bolduri, s. n. 1. (Mold.) Ac de mărime variabilă, cu o măciulie la un capăt, avînd diferite întrebuințări; (în special) ac cu gămălie. Bold de cravată. Bold de pălărie. ▭ Ne-am împuns fiecare... cu un bold. SADOVEANU, N. P. 36. [Nevăstuica] se opri neliniștită în lumină și-i privi cu ochișori negri ca gămălii de bolduri. SADOVEANU, O. II 525. Profirițăi i-am scris în mai multe rînduri să-mi trimată un bold și niște brice. KOGĂLNICEANU, S. 208. ♦ (Har) Măciulie, gămălie. Berbeci... Cu coarnele răsucite, La gîturi cu pietre scumpe, Și-n vîrful cornițelor, în chipul boldurilor, Cîte-o piatră nestemată. TEODORESCU, P. P. 480. 2. Vîrf ascuțit. Veneau oamenii... cu pari subțiri, ușori și lungi, ca să le puie bolduri de fier la vîrf. SADOVEANU, O. A. II 116. 3. Cui de metal, ca o măciulie, servind ca podoabă la diverse obiecte. Paftale cu bolduri. TEODORESCU, P. P. 80. Cu paloșe-n bolduri, Lăsate pe șolduri. TEODORESCU, P. P. 497.3. Băț ascuțit cu care se împung vitele spre a le îndemna la mers. Aoleu! mă doare șoldul, C-a dat în mine cu boldul! ALECSANDRI, P. P. 354. ◊ Expr. A da cu boldul în cineva sau a da cuiva bolduri = a necăji, a tachina, a înțepa (prin aluzii răutăcioase). N-a fost zi să nu deie cu boldul în cinstiții caimacami, ca să-i facă harnici. SADOVEANU, Z. C. 325. Ea nu-nceta însă de a-i da iar bolduri. PANN, P. V. I 8. ♦ Împunsătură, înțepătură. Dete bolduri boilor... pînă ce ajunse acasă cu noaptea în cap. POPESCU, B. IV 34. ◊ Fig. Necontenit simțeam în pleoape boldurile stelelor. SADOVEANU, N. F. 57. Poate că boldul egoismului ne îndeamnă la acest proiect. NEGRUZZI, S. I 304. 5. (Regional) Par ascuțit care se pune în vîrful caselor țărănești, al corturilor, al steagurilor etc. Boldul înalt al locuințelor... de unde luna își făcuse obiceiul să răsară. HOGAȘ, DR. II 55.

BOLD, bolduri, s. n. (Reg.) 1. Ac de mărime variabilă, cu o măciulie la unul din capete; (în special) ac cu gămălie. ♦ Vîrf ascuțit. ♦ Cui de metal, ca o măciulie, servind ca podoabă. Paftale cu bolduri (TEODORESCU). 2. Băț ascuțit cu care se îndeamnă la mers vitele. ♦ Împunsătură, înțepătură. Dete bolduri boilor (POPESCU). 3. (Înv.) Îndemn, imbold. – Slav (v. sl. bodlı „ghimpe”).

BOLD ~uri n. pop. 1) Ac scurt cu gămălie la capăt. 2) Obiect de metal în formă de agrafă, cu vârf ascuțit, folosit pentru a fixa ceva. 3) Băț ascuțit cu care se îndeamnă vitele la mers. 4) Împunsătură cu un asemenea băț. /<sl. bodli

bold n. 1. acul unor insecte; 2. Mold. ac cu gămălie; 3. furcă de împuns vitele; 4. fig. îndemn, stimulent: sub boldul unui dor AL.; 5. fierul ce se pune în capul fusului morii; 6. pl. țăpuși la o casă țărănească. [Slav. BODLĬ].

bold n., pl. urĭ (vsl. bodlĭ. V. beldie, îmboldesc, ghĭold). Băț, vargă, strămutare, nuĭa de îmboldit vitele la mers. Ghiont, semn făcut cuĭva pe ascuns. Fig. Îmboldire, îndemn, stimul. Ac cu gămălie de prins o haĭnă (est). Pinten fără duriță. Cuĭ bătut într’o plăsea. Paru care susține un cort. V. fibulă.

boldă¹ sf vz bold¹

bold¹ (ac cu gămălie) s. n., pl. bolduri

bold¹ s. n., pl. bolduri

bold s. n., pl. bolduri

bold (bolduri), s. n. – 1. Strămurare, strămurariță. – 2. (La albină și alte insecte) Ac. – 3. Vîrf ascuțit. – 4. Ac cu gămălie, ac, cui. – 5. Imbold. Sl. bodli „spin” (Miklosich, Lexicon, 35; Cihac, II, 21), cf. bg. bodilo „ac, vîrf ascuțit”. Der. boldan, s. n (vîrf, culme; tibia); boldi, vb. (a împunge; a îmboldi; a căsca ochii); boldiș, adv. (oblic, pieziș); boldișcă, s. f. (secară); boldui, vb. (a incrusta); imbold, s. n. (stimulent, îndemn); îmboldi, vb. (a înțepa; a îmboldi, a incita); îmbolditor, adj. (care înțeapă). Imbold este der. postverbal de la îmboldi, introdus artificial de literatură (cf. fonetismul cu i în loc de î) și fără circulație populară. Din aceeași familie trebuie să facă parte beldie, s. f. (prăjină subțire, par lung; tulpină), chiar dacă vocalismul prezintă vreo dificultate; der. beldios, adj. (ațos); beldete, s. m. (Olt, băț); beldiță, s. f. (pește, Alburnus bipunctatus).

BOLD s. v. ac, ac cu gămălie, cep, imbold, impuls, îndemn, pornire, stimul, stimulent, strămurare.

bold s. v. AC. AC CU GĂMĂLIE. CEP. IMBOLD. IMPULS. ÎNDEMN. PORNIRE. STIMUL. STIMULENT. STRĂMURARE.

bold¹, bolduri, s.n. – 1. Ac. 2. Vârf ascuțit. 3. Ac cu gămălie. – Din sl. bodlĭ „ghimpe, spin” (Miklosich, Cihac, Scriban, Șăineanu, DEX).

bold¹, -uri, s.n. – 1. Ac. 2. Vârf ascuțit. 3. Ac cu gămălie. – Din sl. boldĭ „ghimpe, spin”.