brac² sm [At: DEX² / Pl: ~aci / E: fr braque] Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi Si: prepelicar.

brac² s.n. (reg.) Rămășiță inutilizabilă; rest, bucată. Pe cînd luna strălucește peste a tomurilor bracuri (EMIN.). ♦ Spec. Deșeu rezultat în urma fabricării hîrtiei. ◊ Loc.adj. De brac = care nu este bun de nimic; nefolositor. Slab și costeliv, ca un cal de brac (ODOB.). • pl. -uri. /<germ. Brack „deșeu”, „rămășiță”; cf. vraf.

brac¹ s.m. Rasă de cîini de vînătoare cu părul scurt și urechile mari și blegi; cîine care face parte din această rasă; prepelicar. • pl. -ci. /<fr. braque, germ. Bracke, it. bracco.

BRAC² sm., BRAICĂ sf. 🐒 = Cîine (cățea) de rasă străină, cu părul lins și urechile mari atîrnate, întrebuințat la vînat (🖼 568) [fr. braque sau germ. Bracke].

BRAC¹, braci, s. m. Cîine de vînătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. – Fr. braque.

BRAC s.m. Cîine de vînătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. [< fr. braque, cf. germ. Bracke].

BRAC¹ s. m. câine de vânătoare cu părul scurt și urechile mari și blege; prepelicar. (< fr. braque, germ. Bracke)

BRAC¹ ~ci m. Rasă de câini mari, cu urechile lăsate în jos și cu părul scurt, folosiți, mai ales, la vânatul de prepelițe și de potârnichi; prepelicar. 2) Câine din această rasă. /<fr. braque

brac m. un fel de prepelicar sau copoiu cu părul lins. [V. braică].

*3) brac m. (fr. braque, d. vgerm. braccho, de unde și it. bracco). Un fel de cîne de vînat cu păru scurt și cu urechile cam blegĭ. V. braĭcă și barac.

*BRAICĂ sf. 1 = BRAC² ¶ 2 = BRAHĂ2.

brac¹ (rasă de câini) s. m., pl. braci

brac¹ (câine) s. m., pl. braci

brac (prepelicar) s. m., pl. braci

BRAC s. (ZOOL.) 1. v. prepelicar. 2. brac englez v. poanter.

BRAC s. (ZOOL.) 1. prepelicar, (Transilv.) vișlă. (~ este un cîine de vînătoare.) 2. brac englez = poanter. (~ este un cîine de vînătoare).