brac¹ sn [At: I. IONESCU, D. 370 / Pl: ~uri / E: ucr браку] (Reg) 1 Parte proastă (și nefolositoare) care rămâne după ce se alege ceva. 2 (Spc; îs) Cal de ~ Cal care nu mai e bun de nimic.

brac² s.n. (reg.) Rămășiță inutilizabilă; rest, bucată. Pe cînd luna strălucește peste a tomurilor bracuri (EMIN.). ♦ Spec. Deșeu rezultat în urma fabricării hîrtiei. ◊ Loc.adj. De brac = care nu este bun de nimic; nefolositor. Slab și costeliv, ca un cal de brac (ODOB.). • pl. -uri. /<germ. Brack „deșeu”, „rămășiță”; cf. vraf.

brac¹ s.m. Rasă de cîini de vînătoare cu părul scurt și urechile mari și blegi; cîine care face parte din această rasă; prepelicar. • pl. -ci. /<fr. braque, germ. Bracke, it. bracco.

BRAC¹ (pl. -curi) sn. 1 Rămășiță netrebnică de asvîrlit; ceea ce rămîne după ce s’a ales ce e mai bun ¶ 2 ~ sau cal de ~, cal de reformă, care nu mai poate sluji la nimic: slab și costeliv ca un cal de ~ (ODOB.) [rut. rus. < germ.].

BRAC, bracuri, s. n. (Mold., mai ales la pl.) Rest, rămășiță; sfărîmătură, bucată. Au rămas pe loc, printre stîrvuri de cai și bracuri de căruțe. GALAN, Z. R. 68. Luna strălucește peste-a tomurilor bracuri. EMINESCU, O. I 132. ◊ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; p. ext. neîntrebuințat. Slab și costeliv, ca un cal de brac. ODOBESCU, S. III 157.

BRAC², bracuri, s. n. (Reg.) Rest, rămășiță; sfărîmătură, bucată. ◊ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; p. ext. neîntrebuințat. Cal de brac. – Rus brak.

BRAC² s. n. rest, rămășiță; deșeu (de hârtie). (< rus. brak)

BRAC² ~uri n. Deșeuri rezultate la fabricarea hârtiei. /<rus. brak

brac n. 1. grămadă netrebnică: pe când luna strălucește peste a tomurilor bracuri EM.; 2. animal sau lucru de lepădat: cal de brac, prost. [Nemț. BRACK].

1) brac n., pl. urĭ (rus. brak, germ. brack, adică „bruch”, sfărmătură). Ciuruc, lucru prost: aceștĭ caĭ ĭs niște bracurĭ, marfa asta-ĭ brac.

*BRAICĂ sf. 1 = BRAC² ¶ 2 = BRAHĂ2.

brac² (rest; deșeu) (reg.) s. n., pl. bracuri

brac² (rest, deșeu) s. n., pl. bracuri

brac (rest, deșeu) s. n., pl. bracuri

brac (bracuri), s. n. – Rest, rămășiță bună de aruncat. Germ. Brack, în parte prin pol., rut., rus. brak (DAR). – Der. brăcui, vb. (a da la o parte, a arunca ceva nefolositor; a lua caimacul, a lua tot ce e mai bun).

BRAC s. sfărâmătură, (reg.) fărâmătură. (~ dintr-un obiect.)

BRAC s. sfărîmătură, (reg.) fărîmătură. (~ dintr-un obiect.)